Se afișează postările cu eticheta Vitor. Afișați toate postările

marți, 23 ianuarie 2018

Hoțul de cărți

Hoțul de cărți, de Markus Zusak

În copilărie tot auzeam poveşti despre München şi Viena din timpul războiul, când părinţii mei erau copii. Două dintre poveştile spuse de mama m-au marcat. Prima era despre bombardarea Münchenului şi a cerului în flăcări, despre cum totul devenise roşu. A doua era despre ce văzuse ea…

Ce să mai citim ?

Când mi-am amintit de aceste două poveşti mi-am dorit să le includ într-o carte mai mică, după cum spuneam. Dar rezultatul a fost Hoţul de cărţi, care a ajuns să însemne mult mai mult pentru mine decât mi-aş fi putut imagina vreodată. Indiferent ce s-ar spune despre carte, de bine sau de rău, eu ştiu că este ce am putut da mai bun din mine, şi nu cred că un scriitor poate să-şi ceară sieşi mai mult de atât.

Vezi și

Am crezut, cred, și voi crede mereu că Holocaustul este unul dintre cele mai dureroase subiecte despre care se poate vorbi. Fără vreo umbră de îndoială, ura nebună a lui Hitler a distrus atâtea vieți încât amintirea lor rămâne mereu vie pentru cei care-au reușit să-i supraviețuiască. Tocmai de aceea este extrem de important ca această perioadă neagră a istoriei omenirii să nu fie nicicând uitată, pentru a nu se permite vreodată unui alt scelerat mânat de frustrare și de dorința de putere să-și dezlănțuie setea de sânge.

Cred cu tărie că una din cele mai bune modalități de-a ne asigura, ca oameni, că o perioadă din trecutul nostru este ținută minte e ficțiunea. Cu toate că există istoria, cu datele, cifrele, statisticile, locurile și numele sale, având un plus de așa-numită obiectivitate, ficțiunea are marele avantaj de a se folosi de cuvinte întocmai cum pictorii se folosesc de culori, pentru a transmite emoții privitorilor.

Astăzi am terminat probabil cel mai emoționant roman despre Holocaust pe care l-am citit vreodată, și pe care voi încerca prin aceste rânduri să vi-l recomand cât mai convingător. Este vorba de cartea lui Markus Zusak, Hoțul de cărți.

Romanul spune povestea micii Liesel Meminger, o fetiță germană trimisă împreună cu fratele ei să locuiască la o familie adoptivă, atunci când tatăl îi este închis, acuzat fiind că ar fi comunist. Fratele fetei moare pe drum, iar la mormântul său, Liesel găsește o carte, Manualul groparului, ce cuprinde, bineînțeles, instrucțiuni pentru îngroparea celor trecuți dincolo. Tatăl ei adoptiv, Hans Hubermann, acordeonist și zugrav, va fi cel care o va deprinde pe mica Liesel cu tainele cititului, îndeletnicire care-o va fascina într-atât pe copilă, încât își va face un obicei din a fura cărți de la incendierile de volume interzise organizate de naziști, din casa soției primarului din Molching, micul oraș german în care este plasată acțiunea, și de oriunde mai apucă. Lucrurile se complică atunci când Max Vandenburg, un tânăr boxer evreu, fiul unui camarad de front al lui Hubermann, este nevoit să se ascundă de teroarea nazistă în pivnița acestuia, spre disperarea întregii familii, care se confruntă dintr-o dată cu problema dificilă pusă de adăpostirea dușmanului numărul unu al Reich-ului hitlerist.

Ceea ce face acest roman să fie cu adevărat remarcabil este felul în care e spusă povestea: totul este privit prin ochii Morții. Da, Moartea, personajul cu coasa (care, apropo, nu are coasă), un narator surprinzător de cald, și chiar amuzant ocazional. Prin ochii Morții este urmărită evoluția lui Liesel, relația ei aparte cu cărțile și cuvintele, deprinderea insultelor colorate de la dura Rosa, mama ei adoptivă, prietenia ei cu Max, de care o leagă dragostea pentru lectură și coșmarurile recurente, escapadele la furat alături de Rudy Steiner cel ciolănos, blond, cu ochi albaștri, obsedat de Jesse Owens (afro-americanul medaliat cu aur la Olimpiada din vremea lui Hitler), un ideal al naziștilor care nu înțelege nazismul, calitatea ei de unică supraviețuitoare a bombardamentelor de pe strada ei, ce poartă, ca o glumă a sorții, numele Raiului în germană, Himmel.

Cartea e tributul cald adus de către autor puterii cuvintelor de a schimba destine, de a modela caractere. O poveste cu mesaj extraordinar de pozitiv, în ciuda perioadei sumbre în care se petrece. Și tocmai acest mesaj este miezul cald al romanului: curajul, puterea de sacrificiu, altruismul, fac din oameni simpli adevărați eroi. Eroi ale căror povești merită spuse. Chiar și de Moarte, o Moarte care în finalul apoteotic al romanului se declară „bântuită de oameni.”

Zece stele din cinci pentru o carte cu adevărat memorabilă, o poveste plină de viață, cu toate ale ei, spusă de Moarte. de Alex Szollo

În această zi de sărbătoare eu mi-am ales ca fel principal de mâncare o carte și am citit. Aproape toată ziua. O carte pe care probabil nu am să o uit niciodată și pe care cred că o voi reciti cândva. Hoțul de cărți. O carte extraordinară, o poveste care te impresionează și te emoționează peste măsură.

„Este anul 1939. Germania nazistă. Ţara îşi ţine răsuflarea. Moartea nu a avut niciodată mai mult de lucru, şi va deveni chiar mai ocupată. Liesel Meminger şi fratele ei mai mic sunt duşi de catre mama lor să locuiască cu o familie socială în afara oraşului München. Tatăl lui Liesel a fost dus departe sub şoapta unui singur cuvânt nefamiliar – Kommunist -, iar Liesel vede în ochii mamei sale teama unui destin similar. Pe parcursul călătoriei, Moartea îi face o vizită băieţelului şi o observă pe Liesel. Va fi prima dintre multe întâlniri apropiate. Lângă mormântul fratelui ei, viaţa lui Liesel se schimbă atunci când ea ridică un singur obiect, ascuns parţial în zăpadă. Este Manualul Groparului, lăsat acolo din greşeală, şi este prima ei carte furată. Astfel începe o poveste despre dragostea de cărţi şi de cuvinte, pe măsură ce Liesel învaţă să citeasca cu ajutorul tatălui ei adoptiv, care cânta la acordeon. În curând, va fura cărţi de la incendierile de cărţi organizate de nazişti, din biblioteca soţiei primarului, şi de oriunde le mai putea găsi. Hoţul de cărţi este o poveste despre puterea cuvintelor de a creea lumi.”

Povestea lui Liesel ne este împărtășită nouă chiar de către Moarte. Da, vocea naratoarei este cea a Morții care se crede uneori maestrul păpușar și care cutreieră în lung și în lat adunând suflete.
În momentul în care Liesel ajunge în noua sa casă viața îi devine o necunoscută. Ea se atașează foarte mult de tatăl ei adoptiv, Hans Huberman, un om blând și bun, care își ajută fiica să descopere lumea cuvintelor pe care le va folosi mai apoi pentru a-și scrie singură povestea.
Liesel ajunge să fure cărți de oriunde se poate, pentru că dorința ei de a ști, de a învăța este incontrolabilă. Se hrănește cu cuvinte, cu povești.

Ar fi atât de multe de povestit despre această carte, însă în cazul în care nu ați apucat să vedeți filmul omonim, nu vreau să vă stric plăcerea de a o lectura și de a simți emoția aceea care vă va copleși cu siguranță.
Hoțul de cărți este o carte pe care o citești repede, cu toate că la prima vedere cele 570 de pagini te sperie puțin, dar o citești repede pentru că nu îi poți da drumul. Trebuie să-i afli povestea lui Liesel. Și vei tremura alături de ea și vei zâmbi pentru ea, pentru că îți va cuceri inima încă de la început. Nu este o carte ușoară. Este extrem de profundă, iar subiectul este unul despre care noi știm mai mult sau mai puțin doar din cărțile de istorie sau din documentare. A fost o perioadă neagră în Germania și în lumea întreagă, iar povestea de față ne arată una dintre fețele acestei perioade.

Cartea poate fi găsită aici http://www.leadermag.com/cumpara/hotul-de-carti-7610460, iar înainte de a încheia las și câteva fragmente:

„Undeva în toată zăpada, putea să-și vadă inima frântă în două. Fiecare jumătate strălucea și bătea sub tot acel alb.”

„În total, deținea paisprezece cărți, însă a înțeles că povestea ei era alcătuită în mare parte din zece dintre ele. Din acele zece, șase erau furate, una apăruse pe masa din bucătărie, două fuseseră făcute pentru ea de un evreu ascuns și alta îi fusese adusă de o după-amiază cu haină galbenă.”

„O definiție pe care nu o veți găsi în dicționar – A nu pleca: un act de încredere și iubire descifrat deseori de copii.”

„El era nebunul care se pictase în negru și învinsese lumea. Ea era hoțul de cărți fără cuvinte. Aveți încredere în mine, cuvintele urmau să vină, și când vor fi sosit, Liesel le va ține în mână ca pe niște nori și le va presăra ca pe o ploaie.”

„Poate o persoană să fure fericire? Sau este doar o altă interioară și infernală festă omenească?”

„Nu, se gândi Liesel în timp ce mergea. Inima mea este cea obosită.” O inimă de treisprezece ani nu ar trebui să se simtă astfel.”

„Probabil că este corect să spun că, în toți anii în care Hitler a fost la conducere, nici o persoană nu a fost capabilă să-l servească pe Führer la fel de bine ca mine. Un om nu are o inimă ca a mea. Inima omenească este o linie, în timp ce a mea este un cerc și posed abilitatea infinită de a fi la locul potrivit în momentul potrivit. Consecințele acestui lucru sunt că mereu găsesc oameni în cel mai bun moment al lor și în cel mai rău. Văd urâțenia și frumusețea lor și mă întreb cum poate ceva să fie în două feluri în același timp.”

„Cuvintele. De ce trebuiau să existe? Fără ele, nu ar mai fi nimic din toate astea. În lipsa cuvintelor, Fuhrerul nu era nimic. Nu ar fi prizionieri care șchiopătează, nevoia de consolare sau de trucuri cu vorbe care să ne facă să ne simțim mai bine. La ce sunt bune cuvintele?”

Sursa : http://momenteinviata.ro/hotul-de-carti-de-markus-zusak/

Hollywood Action movies 2016

The Book Thief 2013 - 720p Full English

duminică, 7 aprilie 2013

Copiii - Vitorul Planetei

Copiii sunt viitorul

Ai observat că te simţi mai bine atunci când ai o atitudine pozitivă decât una negativă ?
Din păcate, din anumite motive, de foarte multe ori ne concencentrăm pe partea negativă a lucrurilor . De multe ori cazi în stări urâte, pline de nemulţumire şi te simţi neîndreptăţit .

Importanta drepturilor copiilor

La 20 noiembrie 1989 Naţiunile Uniteau adoptat Convenţia cu privire la Drepturile Copilului - o lege internaţională care stipulează drepturile pe care le au copii şi tinerii din întreaga lume. Prin adoptarea acestor reglementări s-a urmărit :

• recunoaşterea demnităţii si a drepturilor egale si inalienabile ale tuturor membrilor familiei umane care constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii si păcii in lume,
• increderea copiilor in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea si valoarea persoanei umane şi promovarea progresului social si conditii mai bune de trai
• recunoaşterea faptului ca fiecare poate să se folosească de drepturile si de libertaţile enunţate de acestea, fără nici o deosebire de rasă, culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, naţionalitate si origine socială, situaţie materială, statut la naştere sau alt statut,
• afirmarea dreptului copiilor la ingrijire si asistenţa speciale,
• convingerea ...

7.000 de euro, primul an de viaţă al copilului

Germania plăteşte câte 164 de euro pentru primul copil şi măreşte susţinerea până la 170 de euro pentru al treilea. Un copil din Suedia primeşte de la stat 116 euro pe lună. Franţa nu dă bani pentru primul copil, dar e darnică de la al doilea (124 de euro) şi de-a dreptul generoasă cu familiile cu trei copii (285 de euro). În plus, aici se mai dau ajutoare consistente, tot lunare, pentru şcoală şi bone.

Irlanda plateste lunar pentru primul si al doilea copil cate 150 de euro iar pentru urmatorii copii alocatiile sunt de 185 de euro. In aceasta tara, daca se nasc tripleti alocatia fiecarui copil va fi dublu alocatiei unui singur copil (adica 300 de euro/luna pentru fiecare copil). Daca se nasc gemeni fiecare copil va primi o data si jumatate alocatia unui singur copil (225 de euro pentu fiecare copil).

Ajută-i să devină Oameni Mari

“Copilăria e taina dezvăluirii viitorului.” – Grigore Vieru

A avea un copil este cel mai frumos dar pe care îl poţi primi. De ce să nu ai grijă de el, să nu îl preţuieşti, să nu te mândreşti de el? De ce să nu contribui la dezvoltarea, creşterea sa în armonie şi pace?

Se pare că sunt destul de mulţi oameni care nu ştiu să aprecieze, să ofere sprijin bun, să îşi arate afecţiunea sau să iubească copiii. Este mare păcat faptul că mulţi oameni nu conştientizează răul pe care îl fac atunci când nu investesc în pacea şi creşterea în armonie a celor mici.

Nu este nevoie să cauţi pe Google ca să vezi şi tu asta. Doar deschide televizorul sau uită-te pe stradă şi ai să vezi zeci de cazuri în care se prezintă maltratarea copiilor de către profesori, părinţi, fraţi, surori, străini sau de către alţi copii.

Şi … Voila! Asta este lumea în care trăieşti şi pe care o sprijini dacă nu faci ceva, dacă refuzi să spui Salvaţi copiii. Implică-te chiar acum într-o cauză bună şi sprijină campania “Copiii fară etichete”.

Vezi și

Vei vedea că în societatea în care trăim există un număr îngrijorător de mare de părinţi care confirmă abuzul şi maltratarea copiilor din punct de vedere fizic, cât şi verbal. Din studii reiese faptul că şi cadrele didactice sunt de părere că cearta şi bătaia contribuie pozitiv la dezvoltarea personalităţii copiilor. Din păcate, acest lucru contribuie la stări emoţionale negative şi dereglări de comportament ale copiilor implicaţi în aceste conflicte.

Adoptarea unui comportament violent afectează viitorul copiilor şi a adulţilor.

Observ cu tristeţe cum tot mai mulţi copii batjocoresc şi bat alţi copii. Tot mai mulţi părinţi profită de inocenţa celor mici şi îi obligă cu vorbe urâte şi cu palme să se supună dorinţelor lor. Totul se datorează educaţiei pe care o primesc de la părinţi şi a lucrurilor pe care le văd la televizor sau pe stradă.

Susţinerea unui comportament violent este total greşită.

Zilele trecute am auzit despre un reportaj în care o doamnă era de acord cu difuzarea unor emisiuni violente la televizor la orele în care cei mai mulţi copii stau în faţa micului ecran. Explicaţia sa era bazată pe faptul că toţi copiii ar trebui să vadă asemenea emisiuni ca mai apoi să ştie că nu trebuie să adopte un asemenea comportament. Are un pic de logică. Însă, cred că nu este nevoie să dai un exemplu negativ unui copil ca să reţină unul pozitiv. Gândesc că dacă nu arăţi cum se face rău, copilul, inocent fiind prin natura sa, nu are cum să se gândească, să vorbească urât sau să se comporte violent.

Copiii sunt sinceri când nu le arăţi cum să mintă.

Copiii sunt cuminţi când le explici pozitiv şi le arăţi cum să se comporte bine.

Copiii vorbesc calm şi frumos când aşa vorbeşti şi tu.

Copiii nu sunt agresivi dacă tu nu eşti violent.

Copiii înţeleg mai bine atunci când nu îi cerţi.

Copiii sunt fericiţi când tu aduci fericire în viaţa lor.

Ţine minte faptul că “ce ţie nu îţi place, altuia nu îi face”. Tot răul pe care îl faci cuiva ţi se va întoarce înzecit. Dacă dezvolţi o societate îmbâcsită, rea, violentă şi frauduloasă, exact asta vei primi şi tu. Nu te vei putea bucura de bogăţie spirituală sau materială pentru că orice vei construi se va dărâma înainte să pui ultima cărămidă. Înţelegi ce vreau să spun?

Înainte să scriu acest articol, am urmărit o ştire în care un copil de 17 ani şi-a omorât tatăl tocmai pentru că era violent, alcoolic, abuza de sora şi de mama lui şi pentru că nu a mai suportat situaţia din familia sa. A considerat că este mai înţelept să îşi sacrifice libertatea din două motive:

- a salvat pe mama şi pe sora lui de la o viaţă chinuită. A ales să dăruiască un bine şi o viaţă liniştită pentru cele două fiinţe care îl respectau, îi dăruiau iubire, înţelegere şi respect. Deci … bine faci, bine găseşti.

- a curmat viaţa celui care a făcut rău lui, mamei şi surorii sale. A ales să facă un gest îngrozitor tocmai pentru că asta a oferit şi tatăl său: bătăi, violenţă, neînţelegere şi răutate. Deci … rău faci, rău găseşti.

Sper că acest exemplu real să te motiveze să sprijini cu adevărat această campanie pentru tine, pentru mine, pentru toţi …

“Nu este niciodată prea târziu pentru a avea o copilărie fericită!” - Tom Robbins

Atât tu, cât şi eu am fost copii. Ai avut parte de o copilărie mai mult sau mai puţin fericită. Nu întotdeauna este la fel de extraordinară. Eu am avut parte de câteva bătăi mai zdravene care, din fericire, nu m-au marcat negativ. Spun sincer că le-am primit pe bună dreptate şi că fără ele cu siguranţă aş fi luat-o pe căi greşite. Mama mea a fost o mămică dură, dar nu violentă. A ştiut mereu când şi cum să mă înveţe.

Nu mă înţelege greşit. Eu nu susţin violenţa. Acum situaţia s-a schimbat şi nimic nu mai este ca înainte. Omenirea pe zi ce trece evoluează şi apar tot mai multe situaţii dificile care duc la nenorociri. Copiii odată cu înaintarea în vârstă nu mai ştiu de frica părinţilor. Am observat că omul mai întâi acţionează înainte să gândească. Total greşit ce se întâmplă în ziua de azi. Eu am fost un caz fericit, dar nu toţi au parte de aceleaşi situaţii şi întâmplări. Unii nu ştiu cum să facă faţă şi cum să se dezvolte pozitiv. Tocmai din această cauză trebuie să spunem NU VIOLENŢEI şi să adoptăm un comportament pozitiv, educaţional şi armonios.

Copiii nu sunt enervanţi, maşini de produs bani sau bătaia de joc a nimănui. Ei sunt doar copii.

Chiar dacă ai momente în care simţi că cedezi, că vrei să te descarci, atunci trebuie să găseşti puterea de a te aduna şi de a te calma. Tu eşti un adult responsabil şi nici un copil nu este responsabil de dispoziţia ta sau de tine. Este exact invers. Tu eşti responsabil pentru copiii de azi şi de mâine pentru că tu gândeşti matur şi înţelegi cum stau lucrurile de fapt.

Te rog din suflet să faci un efort ca împreună să întărim legăturile bune dintre copii şi adulţi, să eliminăm resentimentele, frica, ostilitatea, bătăile, certurile, ţipetele, nesiguranţa şi tot ceea ce stă în calea dezvoltării armonioase a copiilor şi a societăţii în care trăim.

Te îmbrăţişez, Andreea E.

http://www.doartu.com/diverse/copiii-sunt-viitorul-tau-ajuta-i-sa-devina-oameni-mari/#more-414

La nașterea unui copil, statul spaniol oferă 2.500 de euro.

Pentru cel mic, o familie de români , stabilită în Spania , cheltuiește triplul acestei sume.Camera copilului şi căruciorul, 1.200 de euro Un pat simplu pentru copil costă în jur de 100 de euro. Un set de lenjerie ajunge la 100 de euro. Căruciorul poate costa între 100 şi 600 de euro, în funcţie de marcă. Un carusel, o măsuță, o cădiță, un dulăpior sunt doar câteva dintre obiectele care nu pot lipsi din camera copilului. Certificatul de naştere: 300 de euro

Nu pot sa-mi dau seama de unde provine atata barbarie , nesimtire si ura impotriva propriului popor , la noi in Romania !

In timp ce se fura/evazioneaza de la buget peste 15 miliarde de euro in fiecare an , parlamentarii pun cu fiecare prilej , presiune pe veniturile populatiei , prin taieri de venituri , taxe si impozite excesive si irationale , dar in fiecare an alte taxe si impozite inventate - toate cu motivatia ca nu au bani la bugetul din care se fura/evazioneaza , repet zeci de miliarde de euro .

Nu vreau sa mai amintesc despre jaful avutiei nationale si

imbogatirea multora fara just temei !