Se afișează postările cu eticheta copilarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copilarie. Afișați toate postările

marți, 1 aprilie 2014

ELEVII PREMIATI DE NASA





Românii au golit vitrina cu premii de la NASA. 77 de distincţii au obţinut elevii Colegiului „Mircea cel Bătrân” din Constanţa la concursul de Proiecte Spaţiale. Asta în timp ce participanţii din Statele Unite au primit de zece ori mai puţine. Trei echipe româneşti au ocupat primul loc la categoriile lor pentru că au reuşit să creeze condiţii de viaţă pe Lună şi Marte, deocamdată doar teoretic.

Este al unsprezecelea an consecutiv în care elevii Colegiului Mircea cel Bătrân din Constanţa sunt remarcaţi la NASA. De fiecare dată au primit premii la concursul de Proiecte spaţiale, însă niciodată atât de multe – 77, dintre care 11 premii I. Juriul american a fost impresionat de ideea staţiei Hellios de pe Marte.

„Noi am vrut să facem un prim pas către colonizarea în Marte, am introdus şi idei, cum am putea să facem, să Terra-formăm planeta, adică cum să o facem locuibilă fără condiţii, fără aparatură”, spune Andreea Diana Catană, una dintre elevele premiate de NASA.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici




Viitorul este promiţător şi pentru cei care au trimis pentru prima oară la NASA proiectele lor despre colonizarea universului.

„A fost o experinţă foarte dură, dar cu un final fericit pentru noi că am luat locul 1”, afirmă Laura Maria Dumbravă, elevă premiată.

Şi Andra a obţinut tot un premiu I. În anii trecuţi a muncit în echipă, dar acum s-a simţit pregătită să intre în cursă singură.

„A trebuit să mă autoevaluez foarte bine şi să creez cu propria mea minte concepte noi”, spune Andra Manţighian.

„Totul a fost făcut de ea. Eu doar am pus, eventual mici frâne acolo unde mintea ei o luase mult înainte… aşa sunt adulţii, mai taie din elan”, afirmă Lucian Oprea, profesor de fizică.


Profesorii cred cu tărie în viitorul acestor elevi.

„Sunt convins că aceşti copii ai noştri vor fi bunicii staţiilor orbitale, oraşelor care vor gravita în Univers”, susține Vasile Nicoară, directorul Colegiului.

Elevii sunt invitaţi la sediul NASA din Washington pentru a-şi susţine proiectele în faţa specialiştilor americani. Dar, pentru că drumul trebuie plătit de părinţii, prea puţini vor fi cei care vor ajunge la Agenţia Naţională Spaţială Americană.           Sursa

luni, 20 ianuarie 2014

Lectie de istorie cu Radu Pietreanu

Radu Pietreanu




Vezi video - "Lectie de istorie"



Radu Pietreanu


...................................................................................

"Astazi... cine ni-s eroii? Cine-i gata ca sa moara

Pentru sfanta Libertate, pentru neam si pentru tara?
Grasii si libidinosii, snobii si analfabetii
Banii multi si burta plina pentru ei sunt sensul vietii
Niste smecheri fara scoala, niste scarbe, niste javre

Care pentru-o spagă calca fara mila pe cadavre

Parlamentul Europei ne-a cerut reprezentantii

Si-am trimis toti imbecilii, proastele si arogantii
Sa ne faca de rusine cerand mita pe la toti
Si sa fim priviti prin dansii ca o natie de hoti
Poticnindu-se-n discursuri insipide si banale
Fara dictie sau noima, cu greseli gramaticale
Pitipoanca plangacioasa sau tribunul facand spume
Sau ciobanul fara carte sa ne reprezinte-n lume?".

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici


Asa suna un fragment din poezia "Lectie de istorie", scrisa de Radu Pietreanu si publicata in primul volum care ii poarta semnatura, "Ganduri si canturi". Contactat de reporterii WOWbiz.ro, Pietreanu ne-a marturisit ca scrie de cand se stie si isi asuma tot ceea ce publica. "Da, mi-a venit sa spun asta si am spus-o! De cine sa imi fie frica si ce sa fac? Sa imi tin gura si acum, la 23 de ani de la Revolutie? Nu, daca noi oamenii de scena nu o spunem, verde in fata, nici altii nu o vor face. Poezia mea "Lectie de istorie" e un fel de "Scrisoarea a III-a" actualizata. O parte din versurile scrise de mine le-am folosit pentru piesele pe care le cant cu Vacanta Muzicala", ne-a declarat artistul. 


luni, 29 iulie 2013

Mama Premierului

Mama premierului Ponta: \"Victor a dormit două săptămâni într-o gară din Paris\"





Ce spune mama premierului Ponta despre intervențiile la fiul său

Cornelia Naum, mama premierului Victor Ponta, a vorbit, joi seară, în primul său interviu televizat despre ce înseamnă pentru întreaga familie să facă parte din anturajul unuia dintre cei mai puternici politicieni ai ţării.

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici


“Victor rămâne același om normal cu comportament firesc, de om normal. La Victor nu e loc de intervenţii, nici chiar de la mama”, a declarat Cornelia Naum, invitată în emisiunea “Sinteza Zilei”, de la Antena 3.
Amintindu-și cu drag de perioada în care copiii săi erau la vârste fragede, Cornelia Naum a povestit că, atât Victor Ponta, cât și sora sa erau cuminți, însă actualul premier s-a născut cu noroc. “Victor s-a născut cu noroc. El a avut şansa să ştie întotdeauna când trebuie să se urce în tren şi să nu îşi bată joc de şansa care i s-a oferit. El din grădiniţă a fost un lider. a avut multă carisma, mult talent de a atrage atenția oamenilor, de a-i îndruma.”, a declarat mama premierului Victor Ponta.

Mama premierului Victor Ponta, Cornelia Naum, a dezvăluit, la postul Antena 3, un episod puţin ştiut din viaţa acestuia.

"Când era în clasa a XI-a,, Victor a mers la Nantes, pentru un schimb de experienţă într-o şcoală de acolo. A stat o lună acolo şi avea în buzunar doar 20 de dolari. Mi-a spus că nu vrea să rateze Parisul, care era foarte aproape. Am fost de acord. Aşa a început aventura lui la Paris", a declarat doamna Ponta.



"Victor a stat opt luni la Paris, însă nu a reuşit să îşi echivaleze studiile pe care le făcuse în România,astfel că nu a putut să urmeze o facultate acolo. A dormit două săptămâni într-o gară, iar apoi a locuit opt luni în capitala Franţei. Am fost foarte emoţionată când, 20 de ani mai târziu, a fost primit pe covorul roşu la Paris", a mai spus mama premierului.

"În 1990, în ianuarie, Victor s-a înscris în TNL - organizaţia de tineret a PNL -, însă nu a avut timp să se ocupe de asta, el fiind ocupat cu şcoala. În 2000, când a intrat în PSD, a spus că au fost singurii care i-au oferit o şansă", a dezvăluit 
doamna Naum, care a menţionat că ea a votat cu PNL până în 1999.
"Victor ţine cură de slăbire. Daciana a insistat. Nu ştiu exact în ce constă, însă sunt produse bio. Îşi dorea să mănânce sănătos. Cred că se îngrăşase şi de la stres, dar şi din cauza faptului că mânca ce se nimerea", a mai spus doamna Naum.
"La Victor nu e loc de intervenţii, nici chiar de la mama", a declarat Cornelia Naum la Antena 3.  "Victor s-a născut cu noroc. El a avut şansa să ştie întotdeauna când trebuie să se urce în tren şi să nu îşi bată joc de şansa care i s-a oferit. El din grădiniţă a fost un lider", a mai declarat mama premierului.
"Singurul atac care m-a durut a fost cel legat de lucrarea lui de doctorat. A fost o acuzaţie mincinoasă", a mai spus aceasta.

Aria şi volumul

  Metodă de calcul