Cele mai frumoase clipe din viata. !
“ An tan te ! ”.
Asa incepea unul din jocurile care au disparut din activitatea copiilor de azi, dar care ne-au cladit personalitatea noastra. Stiu ca toti le-ati jucat si mai mult ca sigur le-ati uitat.
Pe vremea cand nu aveam Playstation, Xbox, Wii, Gamecube, Playstation Portable si altele, parca era mai vesela viata de copil. Ieseam, ne jucam, ne certam, spargeam, plangeam, radeam.. Nu cred ca voi avea vreodata aceleasi senzatii despre un joc pe care l-am jucat pe calculator, fata de senzatiile legate de jocurile din copilarie. Timpul era asa de scurt si ideile atat de multe, incat nu stiam cu care sa incepem si cu care sa terminam. Printre chemarile la masa, de la geamul bucatariei, reuseam sa ne consumam energia cu fel de fel de jocuri si joculete. Voi incerca sa fac o lista cat mai lunga cu acestea, pe care le-am trait si eu, dar si cu cele pe care mi le-au povestit prietenii.
Robot pe Marte
Ce să mai citim?
Ce să mai citim?
Tatăl fondator al Uniunii Europene.
Colonizarea de pe Marte !
Ne pregătim pentru Marte
Colonizarea Marte poate determina umanitatea să-și modifice ADN-ul ?
Cine mai urăște să poarte mască?
Lipa Lipa (portofelul)
Cand parintii ne cumparau coperti de cauciuc (plastic) pentru caiete, acestea nu rezistau prea mult deoarece fetele luau semnul de carte si isi faceau inelul Arabelei(un film cehoslovac Arabela) care iti indeplinea toate dorintele, iar baietii faceau Lipa (folosind pamant ud, mai fin, il presau si il inveleau in coperta de caiet/manual sub forma unui portofel). Cu lipa se arunca de la o linie (aprox. 3 m) la un cadran cu numerede la 1 la 10. Cel care atingea o valoare cat mai mare castiga (de obicei se paria pe surprize Turbo).
Castelul
Va mai amintiti cat tipau vecinii cand le loveati masinile cu mingea incercand sa ii prindeti pe adversarii de la castel?
Jocul era foarte incitant: se formau doua tabere, se cautau 7 (sau 9) pietre de dimensiuni diferite, se forma castelul suprapunand pietrele, incepand cu cea mai mare jos, iar o echipa incerca cu cate un om pe rand, sa darame castelul cu o minge de fotbal, de la o distanta de cativa metri. In clipa in care mingea atingea castelul, echipase imprastia in toate directiile, printre toate Daciile din parcare, iar cealalta echipa trebuia sa ii loveasca cu mingea pentru a-i elimina. Cei alergati trebuiau sa revina la castel (fara a fi prinsi) si sa repuna pietrele una peste alta pentru a castiga.
Tara tara vrem ostasi!
Nu am inteles niciodata ce ma atragea la acest joc dar aveam o placere nebuna cand spargeam randurile adversare. Ideea jocului era foarte simpla: Copii formau doua randuri fata in fata strigand pe rand “ Tara, Tara vrem Ostasi!” si din randul opus un copil tasnea incercand sa rupa apararea din fata. Daca nu reusea intra in randul adversarilor, schimband tabara. Daca avea noroc si spargea randul de ostasi, isi putea alege unul din cei doi despartiti si se intorcea cu acesta in tabara lui.
Fata Ascunselea
Am auzit fel de fel de denumiri dar jocul era acelasi (piua, plimba ursu, pititea, ultimul plimba ursul, stai acolo usturoi ca stai bine pe butoi). Imi amintesc, dar nu inteleg, de ce trebuia sa scuipam la perete cand gaseam pe cate unul ascuns pe sub o masina sau prin tufisuri. Cand cel de la perete ii gasea pe toti cei ascunsi, se punea pe numarat cel care fusese vazut primul. Daca nu gasea niciunul, se repeta jocul. Stiu ca mereu ne certam intre noi, ba ca nu a numarat corect cel de la perete, ba ca altii se ascundeau prea aproape ba ca altii aratau cu degetul unde ne piteam.
Cornete
As vrea sa scriu No Comment aici, dar nu pot. Joaca cu cornetele a fost, cel putin pentru mine, cel mai atractiv joc. Rupeam nenumarate caiete, reviste, ziare, umpleam cu cornete balcoane, bucatarii, perdele, curti, cautam tevi de plastic prin vecini, prin depozite. Era un haos cand incepeam sa ne suflam unul pe altul. Cei avansati aveau cate doua, trei, chiar patru tevi lipite intre ele cu scotch, gata incarcate cu cate un cornet pe teava. Singura diferenta era ca masinile nu alergau printre blocuri, cum alearga azi. Eram regii stradutelor, stapanii cartierelor, spaima bucatareselor cu geamul deschis.
Era o tehnica sa gasesti o pietricica sau o bucata de geam spart si tocit, pentru a arunca perfect la numar. Din cate imi amintesc, aruncai la un numar, parcurgeai sotron-ul (topaind ba pe un picior, ba pe amundoua), iar la intoarcere te aplecai si luai pietricica ca sa poti termina cursa complet.
O alta versiune a sotronului era melcul, in care trebuia sa topai pe un picior de la inceput pana in centru, fara sa calci pe alte linii sau sa asezi celalalt picior jos.
Asta da joc energic! Tot un joc pe doua echipe, in care un grup trebuia sa faca tot posibilul (sa impinga sau sa traga) pentru ca jucatorii adversi sa nu parcurga totbiscuitele desenat pe asfalt.
Ideea era foarte haioasa. Copii trebuiau sa se imbarlige cat mai mult posibil, iar un alt copil trebuia sa ii dezlege (un fel de twister romanesc).
Un joc foarte competitiv in care un grup de copii trebuiau sa se intreaca pana la perete, limitati de un alt copil care statea cu spatele la ei si striga “ 1,2,3 la perete stai!”. Ideea era sa parcurgi cat mai mult in timpul in care acel copil striga. In clip in care auzeai “Stai!” trebuia sa ingheti in pozitia in care te prindea cel de la perete. Cel care ajungea primul castiga.
Verde Stop!
Va mai amintiti buzunarele pline de frunze? Mai stiti de ce? Ne provocam mereu cu expresia “Verde Stop!” si cel in cauza trebuia sa aiba verde pe el sau frunze in buzunar. Jocul avea si capcane, daca se striga “ Verde Stop pe Nemiscatelea!” nu aveai timp sa te repezi pe un gard sa rupi o frunza verde. Premiile variau de la un pupic la o surpriza turbo, la orice ne trecea prin cap.
Jocul era mai mult pentru baieti. Erau de ajuns trei copii si o minge de fotbal. Scopul jocului era sa alergi magarusul cat mai mult. Conditia era sa sutezi mingea catre ceilalti dintr-o singura atingere. Dupa o prima atingere magarusul putea sa se repeada sa ii fure mingea celui vizat. Daca reusea, faceau schimb intre ei si jocul reincepea.
Ce placerea aveam sa fiu vanator! Taberele erau impartite intre vanatori (care stateau in extreme) si rate (care erau in centru, intre vanatori). Ideea era sa nimeresti cu mingea toate ratele si apoi sa se faca schimb de echipe (un fel de dodge ball american).
Alt joc de baieti in care se desena un cadran din mai multe zone notate cu functii pe scara ierarhica: cersetor, cetatean, boier, mosier, print. Jucatorii trageau la sorti, prima oara, pozitiile de joc si incercau sa se elimine jucand tenis de picior de la unul la altul. Daca mingea atingea de doua ori un sector, acel jucator era eliminat si cei din pozitiile inferioare ii ocupau teritoriul. Jocul se termina cand ramanea un singur jucator pe teren, anume printul.
Un joc dedicat fetelor, care aveau o rutina extraordinara cand sareau coarda. Scopul jocului era sa parcurga un numar de pasi exacti fara a se incurca deloc. O versiune mai dificila a corzii era elasticul. Erau necesare doua persoane care tineau elasticul in diferite pozitii iar o a treia persoana trebuia sa sara printre acele pozitii fara a se impiedica.
Cand vroiai sa faci misto de cineva sau sa te razbuni, jucai baza. Jocul era simplu: Un jucator statea cu capul aplecat, cu mana la ochi, sprijinit pe un perete, un stalp, sau o masina, iar ceilalti jucatori ii trageau o palma dupa ceafa si acesta trebuia sa ghiceasca cine a dat. Oare de ce nu se ghicea niciodata?
Va mai amintiti dunele de zapada din Bucuresti? Ningea nene de nu se mai oprea! Noi ne echipam cu salopetele de plus pana in gat, manusile (cu doua degete) legate cu sfoara dupa gat, caciula pe cap, fularul facut de mamaie si ieseam cu totii afara sa facem cazemate, ca sa ne batem cu bulgari. Nu am mai vazut zapada cum era pe vremuri…
Kartul (placaj cu rulmenti)
Ce galagie facea…Se lua una bucata placaj, doua sipci de lemn, patru rulmenti si un mare surub. Se montau sub forma unui kart, iar controlul se facea cu picioarele impingand spre stanga sau spre dreapta sipca din fata, prinsa cu surub central de placa. Pentru deplasare aveai nevoie de doua elemente: ori te impingea un amic, ori te dadeai la vale. Tot ce imi amintesc este ca absolut toti parintii si toti vecinii tipau la noi din cauza zgomotului produs de kart.
Va suna cunoscut? O esarfa la ochi, un grup de copii galagiosi in jurul celui legat. El era invartit pana il lua ameteala, apoi trebuia sa prinda pe cineva si sa spuna cine este. Pana nu reusea, ramanea baba oarba.
Cand ne strangeam seara la bloc, jucam telefonul fara fir. Alegeam unul din noi sa fie primul si acesta soptea la urechea urmatorului copil un cuvant si din soapta in soapta, ultimul copil striga tare cuvantul ajuns la urechea lui. Nu imi amintesc vreodata sa fi fost acelasi.
Pe langa toate acestea mai erau si o serie de expresii foarte haioase care ne-au ramas intiparite in cap :
"Oan tu fri
Pamela vrea copii
Si Bobby nu o lasa
Ca este prea frumoasa."
"Din oceanul Pacific
A iesit un peste mic
Si pe coada lui scria
Iesi afara dumneata."
"An tan te
Dize mane pe
Dize mane compane
An tan te."
Lista ar mai continua dar va las pe voi sa ne amintiti lucrurile care v-au marcat copilaria, si va invit sa urmarit urmatorul mod pentru a intelege mai bine schimbarea dintre copilaria noastra si copilaria de azi:
Nici nu stiu ce as mai putea critica la asta. Deja nu mai exista inteles pentru sentimente, rost sau sens. Deja intreaga copilarie prinde cu totul alta culoare. Parca undeva in mintea noastra de “adulti” incepe sa apuna dorinta de a avea copii, categoric mie fiindu-mi frica de mediul in care ar trai, de anturaje, de mass-media, de liberul acces la orice drog, de orice aparut dupa revolutie cand, parca scapati dintr-un tarc am inceput sa stoarcem televizorul, sa furam tot ce vedeam in acea cutie, sa ne injectam cu democratie, sa ne bombardam cu trend-uri si sa inlocuim viata cu internetul.
Revenind ma intreb ce vina au defapt copiii, cand mintea lor inca nu intelege destule, ce vina au defapt parintii, ce-si lasa copiii plecand pentru bani in tari straine, ce-i lasa cu ochii in televizor cu orele pentru a nu avea grija lor. N-am vazut doar copii sarutandu-se, am vazut scolari fumand, am auzit fetite vorbind intre ele cu mult celebrul apelativ “fata” , le-am auzit vorbind de mess sau barfind, am vazut baieti de 8-9 ani cu freze, haine de firma, telefoane la gat ( eventual cu mp3-uri ce se aud la maxim ) si pot continua la nesfarsit. Asta ne este noua generatie, cu ei defilam si in ei avem speranta unui viitor infloritor. Acum 3-4 ani nu avea nimeni din clasa mea celular, nici parintii nostri nu aveau, din clasa nu avea sau avuse mai nimeni o relatie, nu avea nimeni carnet de sofer, masina, card bancar si asa mai departe. Probabil daca citesti textele mele o sa te gandesti la expresia “gandire comunista” care o foloseam si noi cand eram mici. E ciudat sa fi acuzat de asta la 20 de ani, dar uite ca si aceia au avut dreptate la momentul respectiv.
Prostia infloreste in Romania caci clima este favorabila. E plin de egoism, fiecare gandindu-se la burta lui si nu la viitor. Poluam, ne expunem radiatiilor, defrisam, bem fumam si ne drogam si spunem ca oricum nu vrem sa traim 90 de ani. Hai sa o luam invers, sa nu vorbim de viata ta, sa zicem ca mama ta ar muri maine si tu ai face apoi orice ca sa o mai ai langa tine 1 minut, nu o zi sau o saptamana. Apoi sa ne gandim ca la 70 de ani tu mori si-ti lasi copiii orfani. Si sa ne gandim cat ar plati si ei sa te mai fi avut langa ei o perioada. Si toti ar zice ca rostul tau in viata s-a indeplinit, ca i-ai crescut mari si cu familiile lor poate. Dar totusi, ai fi vrut sa mai traiesti, nu?
Tragand o linie nimic in Romania nu se transforma in bine. Destinul nostru este taiat din radacina prin ratatii ce se ridica, prin invatamantul care li se ofera, prin conditiile apoi de cazare sau de lucru, prin salariile insignifiante primite pentru 10 ore de munca zilnica, prin interesul celorlalti de a te ajuta, prin pensia mica de dupa o viata de truda si crucea din cimitir uitata de lume. Probabil ar trebui sa credem in reincarcare, probabil ar trebui sa murim cu speranta, speranta ca ne vom reincarna intr-o alta tara intr-o alta viata.
