Bac și Învățătură

vineri, 27 iulie 2012

Marii cronicari sec XVII - XVIII

Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si de la inceputul secolului al XVIII

(Grigore Ureche, Miron Costin, Ion Neculce)

Grigore Ureche

Cronicarul este fiu de mare boier, de la care mosteneste inclinatii spre cultura si politica. Din 1611 urmeaza cursurile unei scoli din Polonia si apoi, intors in tara, ocupa, treptat, diferite functii: logofat, mare spatar, mare vornic al Tarii-de-Jos. Este autorul "Letopisetului Tarii Moldovei", cea mai veche cronica in limba romana, redactata intre anii 1642-47 si tratand istoria Moldovei intre 1359-1594.
In cronica lui Ureche sunt cuprinse trasaturile caracteristice, de inceput, ale umanismului romanesc. "Letopisetul" urmareste istoria unei tari: succesiunea domnilor, destinele, gloria si vicisitudinile prin care a trecut un popor, "incepatura si adaosul, mai apoi si scaderea".
Ureche nu compileaza date si texte, ci impune un punct de vedere original si patriotic.
Umanistii europeni au subliniat, in repetate randuri, asemanarea dintre limba romana si limba latina sau italiana. Au aratat ca in limba noastra sunt si elemente slave, dar nu au dat exemple concrete. Ureche sustine aceasta idee cu material lingvistic, face corelatii lexicale, dar mai ales intregeste imaginea limbii romane aratand ca ea este mostenitoarea unui fond latin bogat, la care s-au adaugat cuvinte nu numai de la slavi, ci si din limbile: greaca, polona, turca, sarba, etc. Astfel, Ureche, pentru prima data in cultura romana, exprima o idee justa asupra lexicului limbii romane, confirmata de cercetarile moderne si nesesizate de umanistii straini.
Inzestrat fiind cu darul de povestitor, G. Ureche este intemeiatorul portretisticii in literartura romana veche. In virtutea talentului sau, el selecteaza figurile domnitorilor sau boierilor, le ierarhizeaza, le da contur propriu, punand alaturi de trasaturile fizice si anecdote -insusiri de caracter definitorii. Galeria de imagini-portrete de domnitori din cronica lui dovedeste o varietate apreciabila, concizie, preciziune de nuante, arta concentrata. Efigia lui Stefan cel Mare, modelul clasic, este realizat din linii simple, dovedind o incontestabila arta de portretist. Glorificand eroul care a dat Moldovei stabilitate si independenta, Ureche concepe povestirea din cateva momente: imprejurarile mortii domnitorului, portretul acestuia, sentimentele poporului la moartea lui Stefan, intrarea lui in legenda, aprecieri asupra vremii si o scurta insemnare istoriografica.
Om de larga cultura la vremea lui, Ureche, pornind de la limba populara, inaugureaza in scrisul sau limba creatiei literare, plina de naturalete si savoare. Cronicarul nu apeleaza la stilul stiintific, cum ar fi cerut materialul istoric tratat , ci la stilul literar, impacand cerintele istorice cu cele literare.

Miron Costin

A trait si a invatat pana la 20 de ani in Polonia. Cunoaste antichitatea greco-latina, este unul din primii reprezentanti ai umanismulu romanesc, prin respectul fata de om, dragostea de patrie si de limba, interesul constant pentru originea poporului roman, incercarea de acrea opere literare.
A inceput prin a scrie versuri, domeniu aproape inexistent la noi. Poemul filozofic "Viata lumii", o meditatie asupra trecerii necontenite a timpului, ii demonstreaza vocatia de scriitor.
Miron Costin continua "Letopisetul Tarii Moldovei" lui Ureche, descriind istoria romanilor inter 1594-1661, si avand in efigie personalitatea lui Vasile Lupu. Intentia cronicarului nefiind pe deplin satisfacuta, el si-o realizeaza spre sfarsitul vietii, in "De neamul moldovenilor, din ce tara au iesit stramosii lor"; lucrare, insa, neterminata.
Cronicarul a lasat un numar insemnat de lucrari istorice si poeme, in limba romana si polona, dar poate ca nicaieri personalitatea lui Miron Costin nu iese in evidenta ca in "Predoslovia" la "De neamul moldovenilor", marturisire dramatica a unui carturar patriot, care nu a putut suporta "ocarile" aduse acestui neam "de o seama de scriitori". Indignarea lui se indreapta impotriva unor copisti ai cronicii lui Ureche, mai ales impotriva lui Simion Dascalu, "om de multa nestiinta si minte putina", care afirmase ca moldovenii ar provenii, chipurile, din talharii de la Roma exilati pe teritoriul Daciei. Astfel, textul are un caracter polemic capata pe alocuri accente pamfletare.
Cel care trebuie sa raspunda in fata viitorului: "eu voi da seama de ale mele , cate scriu". In "Predoslovie" gasim atitudini si trasaturi ca: patriotismul, preocuparea pentru originea noastra romanica, convingerea ca romanii trebuie sa iasa din adancul nestiintei, constiinta ca scrisul e dator sa slujeasca adevarul, fiind un act de responsabilitate istorica, increderea in forta educativa a istoriei, sentimentul unei continuitati a efortului de "a scoate la stirea tuturor" istoria poporului roman.

Ion Neculce

Cronica lui Neculce, "Letopisetul Tarii Moldovei de la Dabija-Voda pana la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat" (evenimentele dintre anii 1661-1743), precedata de cele 42 de legende, intitulate "O sama de cuvinte", se intemeiaza pe fapte traite de aceea are un caracter memorialistic.
La realizarea letopisetelor, cronicarii si-au cules informatii din izvoare scrise, romanesti sau straine, dar pentru personaje istorice mai apropiate, au folosit si stirile provenite din traditia populara sau din propria amintire. Dintre ei, cel mai preocupat de traditiile populare a fost Neculce care scrie si "o sama de cuvinte" despre voievozi, boieri sau tarani, "ce sintu audzite din om in om, de oameni vechi si batrani, si in letopisetu nu sintu scrise". Cronicarul lasa la latitudinea cititorului stabilirea veridicitatii legendelor sale. Legenda despre Nicolaie Milescu Spatarul este povestea unui mare boier si carturar roman, care, complotand impotriva lui Stefanita-Voda, prin mai multe tari ale lumii. Cronicarul se opreste in treacat asipra unor amanunte care il individualizeaza si-i dau identitate eroului, completate printr-o insiruire de episoade anecdotice.
Vocatia de povestitor a lui Neculce se releva in in legende, unde stilul are savoarea limbii populare. Cronicarul se manifesta mai putin ca un istoric interesat de autenticitatea izvoarelor si mai mult c un artist care scrie el insusi povestea, prelucrand si transfigurand fondul legendar popular. Mai ales in fragmentele narative (atat in cronica cat si in legende) Neculce isi defineste arta: darul de a pigmenta epicul cu anecdoticul, iviorand relatearea istorica prin ironie si haz -ca la Creanga.
Dar cronicarul are si arta portretizarii, creionand fizionomii vii, sugerand caracterul printr-un element particular: un gest, o actiune simpla, un tic, un obicei, sau conturand portrete complexe.
Povestitor innascut, Ion Neculce a creat o opera durabila, a carei forta artistica se datoreaza si limbajului, mereu proaspat si surprinzator, avand toata seva vorbirii populare (un numar mare de epitete, comparatii, pilde, proverbe si zicatori). La aceeasi impresie de oralitate contribuie si graiul moldovenesc alvremii sale, supus elaborarii dar totusi verosimil

joi, 26 iulie 2012

Dimitrie Cantemir

Dimitrie Cantemir, personalitate multilaterala a culturii si a literaturii romane

ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XVIII-LEA. RELAŢIILE MOLDO-RUSE ŞI PRIETENIA DINTRE DIMITRIE CANTEMIR ŞI PETRU CEL MARE

Tratatul negociaat şi agreat de ambele părţi, prevedea următoarele: retocedarea teritoriilor cucerite de către ruşi, iteratur a cetăţii Azov; o serie de cetăţi de la hotarul Ucrainei să fie trecute dub autoritate turcească; dreptul ţarului de a-se întoarce în ţară cu toată armata şi artileria; Rusia nu se va mai amesteca în problemele Poloniei; itera Suediei să ajungă în siguranţă în ţara lui, trecând nestingherit prin Polonia; ţarul să predea ostatici pe generalul Şerementiev şi pe alţi colaboratori apropiaţi, precum şi pe Dimitrie Cantemir etc. Referitor la predarea domnitorului Moldovei, negociatorul rus, P. Safirov, a răspuns că "Dimitrie Cantemir a plecat de la noi"25

După retragerea armatei ruse, mulţi moldoveni, refugiaţi în păduri, au continuat să lupte. Pentru a-i face pe aceştia să înceteze lupta, marele vizir a eliberat toţi prizonierii care nu fuseseră duşi încă în afara teritoriului Moldovei.

Cauzele înfrângerii trupelor ruso-moldovene de la Stănileşti: soldaţii ruşi erau nerefăcuţi, ca urmare a marşurilor lungi din nordul Rusiei pâna la Nistru; entuziasmul ruşilor după bătălia de la Poltava, a condus la pregătirea superficială a companiei militare; lipsa proviziilor şi a rezervelor necesare luptei pentru perioade mai îndelungate de timp; sosirea cu mare întârziere a trupelor ruseşti în Moldova, fapt ce nu a permis oprirea turcilor la Dunăre, fluviu ce reprezenta un obstacol natural greu de "forţat" cu mijloacele epocii; "defecţiunea" alianţei din care mai făceau, alături de Moldova, Polonia, Valahia şi Serbia, alianţă încheiată de ţar în scopul alungării otomanilor din ţările creştine, cea ce a condus la un raport de forţe disproporţionat în defavoarea Rusiei; folosirea unei strategii şi tactici de luptă neadecvate situaţiei etc.

De asemenea, analiştii militari apreciază că armata Rusiei era împarţită şi lupta pe mai multe fronturi: la Marea Baltică, în Moldova şi între Bug şi Marea Caspică. Razboiul pe mai multe fronturi a fost una din cauzele înfrângerii de la Prut, deoarece "în nadejdea voroavelor streini, a muntenilor, a leşilor, a sârbilor, a moldovenilor, au venit împăratul fără oaste, negrijit, să să bată cu veziriul".26

După campanie, ţarul a concediat 14 generali şi peste 200 de ofiţeri, consideraţi răspunzători de insuccesul campaniei. Cu toate acestea, însuccesul de la Stănileşti nu este considerat a fi un dezastru pentru Rusia, deoarece: pierderile au fost într-un raport de cel puţin 1/5 în defavoarea otomanilor, iterature, 3000 de pierderi din partea armatei ruse, faţă de circa 16.000 de morţi şi răniţi, cât au avut trupele turceşti.

Urmările pentru Moldova au fost deosebit de iterature, deoarece: nu a fost înlăturată suzeranitatea otomană; cariera politică a lui Dimitrie Cantemir a fost compromisă; au fost instaurate, pentru mai mult de un secol, domniile fanariote; un mare număr de localităţi au fost prădate şi incendiate; mii de oameni au fost luaţi în robie şi, ulterior, vânduţi la pieţele de sclavi din Istambul. Alte mii de locuitori ai Moldovei au fost nevoiţi să caute adăpost în ţările vecine. După unele aprecieri, situaţia "post belum" este considerată una din cele mai dezastroase evenimente din istoria Moldovei.

Cantemir în Rusia

Reuşind să se strecoare, în trăsura ţarinei, iterat liniile duşmane, Dimitrie Cantemir, şi-a salvat viaţa. Apoi, şi-a lua familia de la Iasi şi, împreună cu o mai mulţi dregători şi un detaşament numeros de ostaşi, între care şi hatmanul Ion Neculce, viitorul cronicar, porni pe calea pribegiei, însoţind pe Petru cel Mare al Rusiei. La puţin timp, el a fost urmat de circa 4 mii de moldoveni, din care aproape 400 erau boieri cu familiile lor, iar ceilalţi erau reprezentanţi ai diferitor categorii de slujbaşi.

O dată ajuns în Rusia, în spiritual prevederilor Tratatului de la Luţk, prietenul şi protectorul său, ţarul Petru I, i-a asigurat condiţii optime de viaţă şi de muncă lui Cantemir, familiei sale şi moldovenilor ce l-au însoţit. În acest sens, cronicarul Ion Neculce scrie că „Dumitraşco-vodă, după ce s-au aşădzat la Harcov, zahará prè multă îi da şi lui şi tuturor moldovenilor, cât nu putè birui să o mănânce. ite-au iterat pe deasupra şi 13 sate a unui iterat, ce-l chema Sidlovschi, pline de pâine şi de hălăşteie cu mori şi câte doao, tri sute de oameni într-un sat. Şi bucate, vaci, boi, oi, stupi, odoare, toate le dedese lui Dumitraşco-vodă...27"

La începutul anului 1712, Dimitrie Cantemir a vizitat oraşul Sankt Petersburg, unde s-a întâlnit cu Petru I. pe care l-a sfătuit cu privire la construirea viitoarei capitale a Rusiei. Conform unor documente ruseşti, reprezentantul englez Whitworth relatează că, la o recepţie dată de cneazul Cercaski, l-a văzut „şi pe fostul domn al Moldovei, Dimitrie Cantemir. Nu am observat la el nici urmă a nenorocirilor care l-au lovit şi pe care ţarul le-a despăgubit în parte, dăruindu-i moşii foarte întinse în Ucraina.

În ianuarie 1713, la cererea lui Petru I, Dimitrie Cantemir se mută cu întreaga familie la Moscova. Cu acest prilej, Petru I şi-a manifestat şi mai mult generozitatea faţă de prietenul şi sfetnicul său: „Deci sinatul, audzind, au ales să dè lui Dumitraţco-vodă 1. 000 de dvoruri în Ţara Moscului, care acea mie de dvoruri cuprinde 50 de sate, şi oameni ca 15. 000 sîntu. Şi să-i itera ţi câte 20 pungi de bani pre an, care fac 6. 000 de ruble, şi 2 părechi de curţi frumoasă în stoliţă".28

În Rusia, Dimitrie Cantemir devine sfetnicul intim al ţarului în problemele de politică orientală, membru al Senatului, cea ce echivalează cu postul de ministru. Aici îşi scrie el principalele iter ştiinţifice, care i-au adus consacrarea ca savant cu renume iteratu şi alegerea ca membru al Academiei din Berlin, fiind totodată cel care a pus bazele Academiei Rusiei, moartea sa prematură nu i-a permis să devină preşedintele acestui forum.

Cu toate că era departe de ţara sa, Dimitrie Cantemir a continuat să se intereseze de evoluţia evenimentelor politice care priveau direct soarta Moldovei şi a nutrit în permanenţă speranţa că se va reîntoarce în Moldova, ca s-o elibereze de sub jugul turcesc, cu ajutorul Rusiei. Acest vis, însă, niciodată, nu a putut fi împlinit.

În Rusia, Dimitrie Cantemir îşi continuă activitatea, perioada rusă a devenit cea mai rodnică şi mai însemnată în domeniul creaţiei ştiinţifice care se caracterizează prn elaborări teoretice remarcabile în mai multe ramuri ale ştiinţei.

Metoda şi iteratur scrierilor cale de istorie, filosofie, geografie, orientalistică şi în alte domenii poartă amprenta şi substanţializează modernitatea epocii.

În această perioadă a vieţii sale, Dimitrie Cantemir şi-a scris principalele lucrări: "Descrierea Moldovei (Descriptio Moldaviae)", "Istoria creşterii şi descreşterii Imperiului otoman (Incrementa atque decrementa aulae othomanicae)", "Sistema religiei mahommedane" , "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" etc. Privită din punct de vedere literar, ştiinţific şi politic, activitatea desfăşurată de Dimitrie Cantemir în Rusia s-a încadrat în tedinţele progresiste ale epocii, contribuind la realizarea marilor reforme politice, economice şi culturale iniţiate şi transpuse în viaţă de Petru I.

25Andrei Pippidi, "Politică şi diplomaţie în proclamaţia lui Dimitrie Cantemir din 1711", în "Revista de Istorie", nr.5, 1973, p. 938.

26Ion Neculce, "Letopiseţul Ţării Moldovei de la Dabija Vodă pâna la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat", Bucuresti, Editura de Stat pentru Literatura si Artă, 1955, p. 276

27-28Ion Neculce, Op. cit., p. 257

La 26 octombrie 1673 se naste Dimitrie Cantemir, fiul lui Constantin Cantemir, domn al Moldovei. Principala preocupare a tanarului a fost invatatura, ceea ce il va ajuta sa devina un spirit enciclopedic, reprezentant stralucit al umanismului romanesc si prefigurator al iluminismului.
Despre cea dintai carte a lui Dimitrie Cantemir "Divanul sau galcava inteleptului cu lumea", s-a spus ca e mai mult decat un tratat de etica, e intaiul eseu scris in limba romana.
A doua lucrare a sa, aparuta in 1700, la Constantinopol in latineste, poarta titlul "Imaginea stiintei sacre, care nu se poate zugravi". A fost tradusa, tarziu si doar partial in romaneste su titlul "Metafizica". Lucrarea face din autorul ei un precursor in filozofia romaneasca.
Urmatoarea carte, "Logica", este primul manual didactic de acest gen, scris de un roman.
Ideile filozofice si politice, extrase din realitatea istorica traita intens de fostul si viitorul domn al Moldovei, sunt prezentate sub forma literar-alegorica in "Istoria ieroglifica". Lucrarea a avut ca scop sa realizeze un pamflet politic in care sa demaste puternicele disensiuni dintre familiile boieresti aflate la putere in cele doua tari romanesti si rolul nefast jucat de Poarta Otomana in politica si in viata Moldovei si Tarii Romanesti; toate acestea cu personaje luate din lumea fabulelor.
"Descriptio Moldaviae" ("Descrierea Moldovei") este scrisa in 1716, in limba latina, la cererea Academiei din Berlin. In alcatuirea sa intra trei parti:
a) partea geografica, continand descrierea formelor de relief, a florei, faunei si bogatiilor minerale; si prezentarea targurile si capitalelor tarii de-a lungul timpului. Dimitrie Cantemir elaboreaza prima harta a Moldovei.
b) partea politica, infatiseaza organizarea politica si administrativa a tarii, cu referiri detaliate la forma de stat, alegerea sau scoaterea din scaun a domnitorilor, la obiceiurile prilejuite de inscaunarea domnilor sau de mazilirea lor, de logodna, nunti, inmormantari, etc.
c) despre cele bisericesti si ale invataturii in Moldova, unde gasim bogate informatii despre graiul moldovenesc, despre slovele folosite, la inceput latinesti, apoi inlocuite cu cele slavonesti; tot aici sunt enumerate intruchipari mitologice, precum: "Doina", "Frumoasele", "Ursitele", "Sanzienele", "Zburatorul", etc.
Lucrarea prezinta interes nu numai pentru documentata descriere politica si geografica, ci si pentru observatiile etnografice si folclorice, Dimitrie Cantemir fiin primul carturar roman ce a intreprins cercetari in aceste domenii, cat si primul nostru cartograf.
Faima mondiala a lui Cantemir se datoreaza realizarii lucrarii "Cresterea si descresterea Portii Otomane" pentru subiectul ales, pentru tratarea inedita, pentru noutatea unor date cuprinse in carte; dar si datorita traducerii lucrarii in franceza si engleza.
Daca lucrarea "Viata lui Constantin Cantemir" a fost, in conceptia autorului, un capitol anticipat din "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor", cum s-a crezut o vreme, o continuare a "Letopisetului" lui Miron Costin, cum se poate deduce din cronologia anilor 1661-1693 descrisi aici, sau o biografie de sine statatoare despre domnia tatalui sau, asa cum s-a demonstrat de istoricii contemporani, nu se poate spune cu exactitate.
Activitatea de savant a lui Dimitrie Cantemir se incheie cu "Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor", socotit multa vreme opera sa capitala, prima istorie a romanilor de pretutindeni. Scrisa in limba romana, opera este conceputa dupa un plan vast si cu o larga informatie extrasa din lucrari ale istoricilor din cele mai vechi timpuri. Este infatisat trecutul indepartat al poporului nostru, originea comuna a tuturor romanilor.
Prin vasta opera pe care a creat-o, prin ideile progresiste si prin spiritul sau enciclopedic, Dimitrie Cantemir este una dintre personalitatile remarcabile ale culturii europene.

Enigma Otiliei

George Calinescu

Balzacianism critic si gratuitatea baroca.S-a afirmat foarte adesea,ca romanele lui G.Calinescu adopta formula balzaciana ca personajele sunt tipuri realizate in maniera clasica si ca discursul auctorial urmeaza o formula in care isi dau mana mai multe tipuri de roman care-l includ,desigur,si pe cel modern.
Exegezele mai noi au gasit exagerata apropierea metodei calinesciene de cea a lui Balzac.In execelentul sau eseu despre romanul romanesc,Arca lui Noe,
Nicolae Manolescu,dupa ce aminteste ca romanul si-a modificat structura odata cu schimbarea claselor sociale care-l creasera,observa ca balzacianismul nu mai putea fi aplicat,"ci"descoperit polemic doar:"la G.Calinescu este un balzacianism fara Balzac".Ducandu-si ideea mai departe si referindu-se,pentru moment,la descrierea "in maniera balzaciana"a casei lui Costache Giurgiuveanu din enigma Otiliei,N.Manolescu observa diferente esentiale in realizarea descriirilor:in timp ce Balzac descria casa Claes ca"un observator oarecare"fara cunostinte deosebite de arta arhitecturala,G. Calinescu pune"spirit de expertiza stiintifica in descrierea casei Giurgiuveanu"
si induce propriile observatii erudite tanarului Felix Sima.In sfarsit daca naratorul calinescian foloseste un limbaj mult prea sofisticat si profesional,cel al lui Balzac este simplu si exact.In final,observand ca Balzac s-a dovedit un execelent creator de viata N.Manolescu crede ca G.Calinescu are vocatia"de a o comenta".Balzacianismul romanului calinescian nu este numai polemic ci si,prin excelenta,critic.

In fine,sa mai aratam ca G.Calinescu a incercat "sa demonstreze vitalitatea formulei balzaciene intr-un moment in care romanul nostru(...)se indreapta spre Proust si altii".Acest lucru s-a nascut-crede N.Manolescu-din convingerea lui G.Calinescu ca romanul romanesc trebuia inca multa vreme sa poposeasca in perimetrul vietii sociale,si ca in consecinta,nu este inca pregatit(datorita structurii societatii romanesti,pentru introspectie psihologism si intelectualism rafinat.
Definit ca intaiul roman de tip clasic,Enigma Otiliei poate fi citit astazi nu doar ca o "fresca din viata burgheziei bucurestene,fixata in niste cadre sociale,precise"ci si ca un "roman comic"cum au observat Ion Negoitescu si N.Manolescu.Primul descopera in Enigma Otiliei"un epic pur si prea tehnic fata alta motivatie decat gratuitatea sa estetica prea evidenta",iar autorul Istoriei critice a literaturii romane trage concluzia ca "urmarind sa repete polemic in romane formula balzaciana,n-a putut evita ca ea sa devina in mainile sale o expresie a comicului si a unui fel de joc estetic de esenta baroca"
In structura romanului lui G.Calinescu alaturi de trasaturi clasice se regasesc si experiente literare moderne,practicate in literatura epocii.In primul rand,
Calinescu manifesta un interes deosebit pentru procesele psihice.Personajele desi sunt construite pentru a ilustra o categorie umana specifica,se disting si prin dimensiunea lor interioara,prin umbiguitatea structurii lor intime.Otilia si Pascalopol sunt naturi enigmatice,iar Felix are o complicatie interioara evidenta.In sfera modernului intra si unele modalitati de caracterizare a personajelor.Astfel,personajele se definesc ca in romanul modern si prin reflectarea lor in constiinta celorlalti eroi.Otilia este pentru Costache Giurgiuveanu "fe-fetita"cuminte si candida,pentru Felix este fata exuberanta si capricioasa;Pascalopol distinge la ea o feminitate precoce,iar Aglae o considera o usuratica

Alexandru Macedonski

Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie

Poetul simte aspiratia spre o noua modalitate de creatie. Decorul poemului este romantic dar stilizat in maniera parnasiana, in timp ce muzicalitatea interioara a versurilor conduce spre simbolism. Tehnica impletirii refrenelor imprima poeziei tonalitatea unei melodii. Poetul versifica "Meka si Meka", atribuindu-i si alte semnificatii privitoare la omul de geniu.
Structura compositional
Structural, poemul este alcatuit dintr-o inlantuire de tablouri prezentand camera pustiee si rece in care traieste poetul, un alt tablou infatiseaza Bagdadul, cetate de rai si de vise, un al treilea tablou se refera la drumul strabatut de Emir spre cetatea Meka, ultima secventa inceheind simetric poemul prin "revenirea" in odaia poetului.
Compozitional, desprindem din poem doua planuri: unul real, contingent, obiectiv, altul ideal, abstract, subiectiv. Legatura dintre acestea se face prin spiritul nelinistit al creatorului de geniu, insetat de ideal, de absolut. Planul real porneste de la primul tablou, care reprezinta camera poetului in care acesta traieste intr-o singuratate izolanta sugerata prin epitetele "pustie" si "moarta". Lipsit de inspiratie e "mort" si poetul pentru ca nimic nu il infioara si nu il face sa traiasca. Simte acut izolarea de oameni iar restristea il sfasie asemenea unei salbatice fiare. Natura insasi ii este ostila caci campia "geme cumplit", crivatul tipa, luna il priveste cu ochi otelit iar lupii groaznici se aud urland. Doua sintagme: "mort e poetul" si "luna e rece pe cer si in el" sugereaza neputinta de a crea, caci spiritul si inima nu poseda focul creatiei: "nici o scanteie in ochiu-adormit". Dar din jar apare o flacara in mod surprinzator ce izbucneste, se urca, palpita, trasneste, vorbeste. Aceasta este inspiratia creatoare. Prin lumina acestei inspiratii se creaza Bagdadul in locul camerei reci si moarte, el insusi lumina, pentru ca este cetatea ce are stralucirea alba a argintului, cea galbena a aurului si cea rosie a rubinelor ("jar de pietre", "Si el e emirul, si are-n tezaur/ Movile inalte de-argint si de aur", "Si jaruri de pietre cu flacari de sori"). Culoarea armonizeaza cu parfumul (element simbolist: Corespondentele) caci Bagdadul este si "Rai de gradini" si "Poiana de roze si crini". In cetate stapaneste Emirul care intruneste atributele omului superior: "E tanar, e farmec, e trasnet, e zeu". Viata in bogatie nu il multumeste tocmai pentru ca nu este un om obisnuit, idealul sau fiind sa ajunga la cetatea sfanta Meka. Aceasta il obsedeaza, obsesia devenind treptat ratiunea lui de a trai: "Cetatea preasfanta il cheama in ea,/ Ii cere simtirea, ii cere fiinta,/ Ii vrea frumusetea - tot sufletu-i vrea -/ Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta".
Dorinta de a ajunge la cetatea Meka devine sete nestinsa de a atinge idealul, desi drumul spre ideal este cumplit de greu: "O mare aprinsa de soare/ Nici cantec de paseri, nici pomi, nici izvoare". Pustiul se afla in opozitie cu rozul Bagdad in care viata e dulce. Poate tocmai de aceea despartirea nu se face fara tristete: "Din ochiul sau mare o lacrima pica", "Si lacrima, clara, luceste, si pica". Versurile "Pe cand, de sub dealuri, al soarelui disc/ In gloria-i de-aur incet se ridica..." vizualizeaza sentimentul puterii, transferandu-l pe Emir in planul ascensiunii si a luminii: "spre gloria-i de aur".
Elementele simboliste sunt prezente in contrastul cromatic prezent in sintagmele: "alba camila", "rosu-oranisc", "verdele pisc", "roza idila".

Calculul pensiei militare PENSII MILITARE DE STAT

Popasul la fantana nu este intamplator. Oglindindu-se in apa acesteia se vede pe sine copil dar si pe sine de acum. Am putea considera ca fantana il oglindeste pe om in dubla ipostaza umana fiind omul o intalnire a contrariilor - bun si rau, frumos si urat-. Peste imaginea frumosului Emir oglindita in apa, se suprapune aceea a unui slut care indrazneste sa aspire tot spre cetatea Meka. Opozitia dintre cei doi este intarita de versurile urmatoare. Verbele "coteste", "ocoleste", "serpuieste", au incarcatura semantica sugestiva, avand menirea sa sublinieze departarea de la drumul drept, abaterea de la calea dreapta. Spre deosebire de drumetul pocit, Emirul tine calea dreapta prin largul pustiei: "si calea e dreapta - e dreapta, tot dreapta".
Imaginile care infatiseaza pustiul sunt de esenta dantesca. Sub semnul focului, al caldurii torturante se gaseste Emirul. Sintagmele "flacari de soare", "foc e in cer", "cer de otel", "ceru-n flacari", "pamant hranit cu dogoare", "cerul aprins" sunt elocvente in sublinierea canicului distrugatoare. Rosu e soarele, rosu e vazduhul dar rosu e si sangele celor pieriti: "sub aeru-n flacari zac rosii movile", "zarea de sange". Cai, camile si oameni vor ramane prada "pradalnicelor zboruri de pasari negre", Emirul ramanand singur. O insiruire de metafore plastice infatiseaza suferintele fizice ale Emirului: "ochii sunt demoni cumpliti", "cutremur e setea", "foamea e sarpe ce se zvarcoleste in pantec si-n sange". Cand simte aproape moartea zareste zidurile albe ale cetatii fara sa realizeze ca aceasta era, de fapt, mirajul pustiei. Versurile ce prezinta delirul Emirului sunt de o muzicalitate deosebita, dovedind inca o data preferinta lui Macedonski pentru tehnica simbolista caracterizata si prin muzicalitate interioara.
Zbaterea Emirului pentru atingerea cetatii ideale este icarica, iar emotia pe care o traieste la gandul posibilei atingeri a idealului este naucitoare. Repetitia verbului "alearga" subliniaza tocmai miscarea sufleteasca intensa a Emirului. Cetatea Meka, idealul Emirului, apare intr-o suita de metafore: "orasul preasfant", "naluca sublima", "cetatea de vise", "alba naluca". Repetarea expresiei "si tot nu s-arata" subliniaza categoric deziluzia Emirului care nadajduieste pana la ultima suflare totusi ca isi va atinge idealul. Deziluzia si speranta marheaza aceeasi unitate a contrariilor caracteristica sufletului omenesc. O data cu moartea Emirului reintram in planul real, gasindu-ne in camera alba si pustie a poetului. Macedonski incearca sa decodeze poemul. Emirul ar putea fi insusi poetul dusmanit de confratii sai literari dar aspirand la recunoasterea lui ca poet de geniu. Lupii care urla sunt dusmanii, saracia ajunsa pa ultima treapta defineste conditia tragica a poetului. Toate acestea se aduna in metafora pustiului care trebuie strabatut pentru atingerea perfectiunii.
"Izbanda" drumetului pocit ar sugera ca mai multe sanse ar avea cel care stie sa ocoleasca adevarul, sa se strecoare ca sarpele, sa se fereasca de greutati. Cel care isi impune o conduita dreapta poate sa devina victima. Desprindem si ideea conditiei duale a fiintei umane aflate intre maretie si tragism. Maretia este evidenta in aspiratia spre absolut, spre perfectiune. Tragismul sta in neputiinta implinirii idealului, a absolutului. Emirul ar putea sa semnifice simbolul credintei intr-un ideal, al puritatii omului superior de a isi crea si de a ramane intr-o lume a lui, in care ceilalti nu au acces. Emirul ar putea fi simbolul sufletului omenesc incercat de tentatiile necunoscutului. Emirul ar putea insemna geniul in aspiratia spre absolut traind tragedia idealului neatins.

marți, 17 iulie 2012

Fraze Celebre

‎"Ești singur numai atunci când nu mai ai să-ți spui nimic." Tudor Mușatescu

‎"Educația este ceea ce rămâne după ce ai uitat tot ceea ce ai învățat în școală". Albert Einstein

Vă anunț cu mândrie că suntem deja 20.000 de iubitori de cuvinte celebre :

Cred că am putea umple un stadion mai mic :) Vă mulțimim tuturor!

‎"Omul are nevoie de un vis ca să suporte realitatea." Sigmund Freud

‎"Sunt momente în viață în care, oricum ți-ar sta corpul, sufletul e în genunchi." Victor Hugo

‎"Spațiul îl putem recupera, timpul niciodată." Napoleon Bonaparte

‎"Simțul umorului este unul din cele mai bune articole de îmbrăcăminte pe care cineva le poate purta în societate." William Thackeray

‎"Fericirea este sensul și scopul vieții, singura țintă și finalul existenței umane." Aristotel

‎"Înăuntrul nostru suntem la fel, cultura e singura care face diferența." Confucius

‎"Oare nu îmi distrug inamicul atunci când mi-l fac prieten?" Abraham Lincoln

‎"În durerea fizică, dar și în cea morală, omul e întotdeauna singur." Cezar Petrescu

‎"Când vine vremea ca omul să fie suficient de înțelept pentru a fi atent unde calcă, este prea bătrân pentru a merge undeva." Billy Crystal

‎"Ce bine că viața nu are sens! Pot să-i dau eu unul." Constantin Noica

‎"Curăță-ți degetul înainte să arăți cu el spre petele mele." Benjamin Franklin

‎"Nu sunt supărat pentru că m-ai mințit. Sunt supărat pentru că de acum nu te mai pot crede." Friedrich Nietzsche

‎"Taie-ți singur lemnele și-ți va fi de două ori mai cald." Henry Ford

‎"Fericirea vine atunci când gândirea și vorbele tale sunt în deplină armonie cu ceea ce faci." Mahatma Gandhi

‎"Tribunalul pe care omul îl simte în el este conștiința." Immanuel Kant

July 13 at 3:07pm http://www.cuvintecelebre.ro/

Bac și Învățătură

vineri, 27 iulie 2012

Marii cronicari sec XVII - XVIII

Marii cronicari ai secolului al XVII-lea si de la inceputul secolului al XVIII

joi, 26 iulie 2012

Dimitrie Cantemir

Calculul pensiei militare PENSII MILITARE DE STAT

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

Enigma Otiliei

George Calinescu

Alexandru Macedonski

Alexandru Macedonski Noaptea de decemvrie

marți, 17 iulie 2012

Fraze Celebre

Calculul pensiei militare PENSII MILITARE DE STAT

Robotul ADN ar putea ucide celulele canceroase

Aria şi volumul

Arhivă blog

Etichete