marți, 12 iulie 2016

Reguli de purtare pentru elevi

Elevii au următoarele îndatoriri

În școală și în afara școlii, elevii au următoarele îndatoriri: 
I. Să cunoască și să respecte regulamentul și dispozițiile date de școală:
- să vină cu regularitate la cursuri, fără să întîrzie de la ore și să respecte întocmai programul zilnic de activitate al școlii;
- să-și însușească temeinic cunoștințele și deprinderile prevăzute în programa școlară pentru a deveni cetățeni folositori patriei;
- să participe după puterile lor la munca patriotică și la alte acțiuni inițiate de școală;
- în atelierul școlii și în producție să respecte cu strictețe regulile privind tehnica securității și protecția muncii;
- să păstreze și să apere avutul obștesc, bun al întregului popor;
- să vină la școală îmbrăcați în uniformă, curați, cu părul îngrijit, iar la orele de curs să aibă rechizitele și cărțile necesare;
- să intre în clasă îndată ce a sunat, să-și ocupe liniștit locul în bancă și să stea corect;
- să asculte atenți explicațiile cadrelor didactice și răspunsurile elevilor și să nu părăsească clasa fără învoirea profesorului sau a învățătorului;
- să se ridice când sînt întrebați și să se așeze la loc, numai cu încuviințarea profesorului, iar atunci când vor să răspundă la lecții sau să întrebe ceva, să ridice mîna;
- la intrarea cît și la ieșirea din clasă a învățătorului, a profesorului, a directorului și a organelor de inspecție școlară precum și a altor cadre didactice și persoane mai în vîrstă, să salute sculîndu-se în picioare;
- să arate respect învățătorilor, profesorilor și directorului școlii în toate împrejurările;
- să se poarte cu atenție și cu grijă cu cei mai în vîrstă și cu cei mai mici, să fie gata să dea ajutor bătrînilor, invalizilor și bolnavilor;
- să ajute pe părinți în treburile casnice și să se îngrijească de frații și surorile mai mici;
- să umble cu atenție pe stradă, în autobuze, în tramvaie, respectînd regulile de circulație;
- să frecventeze numai acele spectacole și manifestări publice corespunzătoare vîrstei lor și recomandate de școală;
- să se poarte modest, cuviincios și disciplinat în școală și în afară de școală. Să țină la demnitatea de elev, avînd o comportare și o ținută corectă, în școală și în afară de școală;
- să lupte pentru păstrarea onoarei clasei și a școlii din care fac parte;
- să fie cinstiți, drepți și curajoși;
- să nu folosească expresii jignitoare care înjosesc pe alții, ca și pe cei ce le folosesc, să lupte împotriva huliganismului, a manifestărilor naționale, șovine, a misticismului și a superstițiilor;
- să aibă o purtare tovărășească față de colegii lor și să ia parte activă la viața colectivului din care fac parte. Să ia atitudine hotărîtă împotriva celor care nu se supun îndatoririlor de elevi, încălcînd disciplina școlară;
- să participe activ la diferitele forme de autoservire organizate în școală și internat.
Cunoașterea și respectarea regulilor de purtare constituie o obligație pentru fiecare elev.
II. Elevul este dator să aducă la școală carnetul de elev în fiecare zi cînd are cursuri;
- să-l prezinte, la cerere, profesorului, dirigintelui sau directorului școlii;
- să-l prezinte părinților (tutorelui), după fiecare notare făcută la școală;
- să-l păstreze curat.
  

vineri, 1 iulie 2016

Evaluările Naţionale

Modele de subiecte pentru BACALAUREAT

La subiectul al II-lea, elevii au de realizat un eseu. Elevii de la filologie şi pedagogic trebuie să argumenteze rolul pe care îl are lectura jurnalului unui scriitor în receptarea operei sale, în timp ce aceia de la profilul real şi tehnologic, un eseu despre importanţa acţiunilor de protejare a mediului.


Istoria Statului si Dreptului Romanesc 

Mai întâi, pentru că este vorba de istoria poporului nostru şi, în mod deosebit, de problema fundamentală a istoriei noastre, respectiv etnogeneza poporului român şi, în acest cadru, a dreptului, ca fenomen de suprastructură, împletindu-se organic cu viaţa social-economică şi, mai ales, cu cea politică. 


Așa arătau problemele la admiterea la liceu în 1985



Câţiva părinţi, alături de copii, s-au strâns joi dimineaţa la Ministerul Educaţiei, nemulţumiţi de punctul 6, subiectul I, de la proba la Matematică din cadrul Evaluării Naţionale, despre care spun ei că a fost unul neclar şi a încurcat elevii. În mod bizar pentru unii, copiii chiar trebuiau să-și pună mintea la contribuție, iar asta i-a scandalizat total.

În opinia ministerului, punctul care a dus la discuţii „este complet formulat, enunţul este clar, fără ambiguităţi şi permite un singur răspuns corect”. „Acesta conţine toate elementele necesare unui răspuns corect şi se referă la o diagramă care a mai fost prezentată în subiectele formulate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare. Tipul de diagramă în discuţie este inclus în modelul de subiect pentru Evaluarea naţională a absolvenţilor clasei a VIII-a, anul şcolar 2014-2015”, a precizat Ministerul Educaţiei. Pentru cei care sunt scandalizați că elevii trebuiau să și gândească le arătăm subiecte la admiterea la liceu, in clasa a IX a, în 1985. Fotografierea subiectelor ii apartine domnului Radu Borza. 


Sursa : http://sokant.ro/nu-va-mai-smiorcaiti-de-evaluarile-nationale-asa-aratau-problemele-la-admiterea-la-liceu-in-1985/

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici


Masurarea Componentelor Electronice 

Ca amator, lucrez des cu componente recuperate. Sînt sigur că mai există mulţi care fac asta. În fond, de ce să cumpărăm ceva ce putem obţine gratis? Problema componentelor recuperate este că nu ştim mereu dacă mai sînt bune.
Voi prezenta nişte metode simple de verificare a componntelor electronice active, folosind cel mai ieftin model de multimetru digital care se găseşte în orice piaţă.


TDA2003 circuits


miercuri, 29 iunie 2016

Statele Cu Cei Mai Mulți Absolvenți Din U E

România, Austria Și Finlanda, 

Statele Cu Cei Mai Mulți Absolvenți De Politehnică Din Uniunea Europeană





Unul din cinci absolvenți de facultate din România, Austria și Finlanda (toate cu 21%) și-a obținut în 2014 diploma în domeniul ingineriei, industriei și construcțiilor, arată datele publicate, miercuri, de Oficiul European de Statistică (Eurostat).
4722528e-852f-48df-879d-8e72b387d7c8

La nivelul Uniunii Europene, cel mai ridicat procentaj de absolvenți se află în domeniile științe sociale, afaceri și drept, în special în Bulgaria (49%), Luxemburg (46%), Cipru (46%) și Lituania (43%).

În domeniul sănătății și asistenței sociale, cea mai ridicată proporție de absolvenți se află în Belgia (25%), Suedia (23%), Danemarca (21%) și Finlanda (20%).

În 2014, aproape cinci milioane de studenți au absolvit studii terțiare în UE, din care 58% erau femei și 42% bărbați. Bărbații au obținut diplome în special în domeniul ingineriei, industriei și construcțiilor, în timp ce femeile în domeniul sănătății și asistenței sociale.

În toate statele membre ale UE au existat în 2014 mai multe femei care au absolvit studii terțiare decât bărbați (58% din absolvenți au fost femei). Procentajul femeilor este în mod special ridicat în Estonia și Polonia (ambele cu 66%), iar cea mai echilibrată distribuție pe genuri a fost înregistrată în Germania (51%) și Irlanda (52%).

Vezi și

  1. Schema de tratament pentru cazurile ușoare de Covid-19

  2. Romania traiește , încă ,  din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă

  3. Scara de valori a societății romanești 

  4. Europa privită din viitor

  5. Hrana vie

  6. Planurile in derulare sunt o munca in progres,  veche de sute de ani  

  7. Destinatii uimitoare pe glob

  8. Miracolul japonez- Drum reconstruit în patru zile

  9. Primarul care nu frură

  10. Duda a pus mâna pe Casa Regală

  11. Nu poti multiplica bogatia divizand-o !  

  12. Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg

  13. O Nouă Republică

  14.    A fi patriot nu e un merit, e o datorie.! 

  15. În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.

  16. Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL

  17. Cea mai frumoasă scrisoare de dragoste

  18. Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul

  19. Fii propriul tău nutriționist

  20. Maya ramane o civilizatie misterioasa

  21. Slăbești daca esti motivat

  22. Serbet de ciocolata

  23. Set medical Covid necesar acasă

  24. Medicament retras - folosit în diabet

  25. Brexit-ul - Spaima Europei

  26. Virusul Misterios

  27. Inamicul numărul unu al acumulatorilor 

  28. Sistemele solare - apă caldă

  29. Economisirea energiei electrice

  30.  Hoțul de cărți

  31. Aparitia starii de insolventa

  32. TRUMP ESTE PRESEDINTE

  33. Microbii din organismul uman

  34. Despre islamizarea Europei. O publicăm integral.  Și fără comentarii. 

  35. „Naţiunea este mai importantă ca Libertatea !”

  36. Masca ce omoară virusul     O veste de Covid  

  37. Primul an de viaţă - Alocatia pentru copil  

  38. Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici



Femeile sunt supra-reprezentate în educație în toate statele membre. Procentajul lor în acest domeniu s-a ridicat la 80% în 2014 și a variat de la 62% în Luxemburg la 97% în România.

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Dicu, editor: Oana Tilică, editor online: Ada Vîlceanu)
Sursa flux SOIM: Agerpres
Silviu Suciu : BILANT TRIST. Aproximativ 5 milioane de romani au emigrat din anii "90"si pana astazi .Pacat insa de exodul de creiere Elitele apte de munca emigreaza in continuare, ca o rana hemoragica. Populatia care ramane in urma,este incapabila sa inteleaga raul care se produce. Explicatia este veche din perioda stalinista. RASTURNAREA (INVERSAREA) ADEVARATELOR VALORI ROMANESTI REPREZINTA CAUZA PRINCIPALA CARE A CONDUS LA PROLIFERAREA: RAULUI, IMPOSTURII ,A HOTIEI,A INCONSTIENTEI ETC. De aceasta stare de lucruri au profitat fortele oculte din U.E. si S.U.A. Fara exagerare Romania va fi dezmembrata !

Aria şi volumul

  Metodă de calcul