Oricine iubeste o floare
Oricine iubeste o floare
-aproape de-un sacru mister.
Oricine se-opreste-n carare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine iubeste seninul,
cind soarele urca-n eter,
oricine-si inalta suspinul,
cind licare-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine pe muntii albastri
priveste granitul sever,
oricine pe cai de sihastri,
strabate paduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine se-opreste-n carare
s-asculte un glas de izvoare
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine iubeste seninul,
cind soarele urca-n eter,
oricine-si inalta suspinul,
cind licare-n mare rubinul,
e-aproape,
aproape de cer ...
Oricine pe muntii albastri
priveste granitul sever,
oricine pe cai de sihastri,
strabate paduri de jugastri,
e-aproape,
aproape de cer ...
Dar cine-a primit indurarea
din ranile blindului Miel,
acela e frate cu floare,
cu riul, cu muntii, cu marea,
si-orunde il duce cararea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.
din ranile blindului Miel,
acela e frate cu floare,
cu riul, cu muntii, cu marea,
si-orunde il duce cararea,
tot cerul,
tot cerul e-n el.
Autor: Costache Ioanid
Era o dimineata insorita,
In gradinita unui mic azil,
O droaie de copii zburdau prin iarba,
Ca niste iezi in luna lui april.
Erau copii orfani.Abia trecuse
razboiul,nedoritul musafir,
lasand paianjeni spanzurati pe vetre
si lumanari aprinse-n cimitir.
Dar,ce ciudat,acesti copii de doliu
radeau acum cu duh nestiutor.
Iar imprejur veneau straini s-aleaga,
sa ia cate-un orfan in casa lor.
Se zguduia de joc si ras gradina.
Dar mai deoparte,sub un dud,doi frati
stateau de dimineata mana-n mana,
privind in jurul lor infiorati.
Pe fruntea lor ciudat ingrijorata
se leganau suvite aurii.
Purtau pe chipuri un secret,o umbra
prea trista parca pentru doi copii.
Se-nghesuiau alaturi unu-ntr-altul
si tresareau c-un freamat ne-nteles,
de parca asteptau o grea sentinta
la incheierea unui grav proces.
Si iata ca,in cele din urma,
venira oameni si la ei sub dud.
erau doua perechi din doua plaiuri,
doi soti veniti din nord si doi din sud.
Au stat cu ei de vorba pana seara.
Si-apoi pornira din azil cu ei.
Copiii se tineau cuprinsi alaturi
cum se cuprind in viata doi carcei.
In gara,sotii au luat bilete.
Unii spre sud,iar ceilalti spre nord.
Se desparteau.Si primul tren de noapte
veni ca un convoi intr-un fiord.
"Ne despartim..."vorbi cel mai in varsta,
mai aspru dintre vitregii parinti.
"Imbratisati-va,copii!E timpul.
Dar haide,nu mai plangeti,fiti cuminti!"
Copii tremurau.Cuprinsi de spaima,
s-au prins la piept,cu ochii catre cer.
Intr-o nestavilita inclestare,
s-au strans ca intr-o menghina de fier.
Zadarnic s-au silit ocrotitorii
ca sa-i desparta grabnic pe orfani.
Zadarnic le dadura pungi cu dulciuri.
Zadarnic le fagaduira bani.
Zadarnic i-a lovit un om din gloata
si insusi conductorul enervat.
Zadarnic le-a sucit apoi urechea,
nerabdator,un tanar impiegat.
Copiii se tineau privind cu groaza
si murmurau incet,inlantuiti:
"Nu.Nu ne despartim.Noi santem singuri.
Loviti cat vreti.Dar nu ne despartiti!
Noi nu avem pe nimenea in lume.
Loviti!Noi santem umbre de pripas.
Voi toti aveti camin,aveti familii.
Dar noua numai noi ne-am mai ramas.
Loviti cat vreti!Carati,carati cu pumnii...
Voi santeti tari,santeti puternici.Stim.
Loviti cat vreti!Noi nu avem pe nimeni.
Dar noi,sa stiti,noi nu ne despartim!"
Si-atunci veni un om cu-ntelepciune
si le vorbi cu lacrime suvoi...
"Mai oameni buni,nu despartiti copiii!
Luati-i o pereche pe-amandoi!"
Acest cuvant a biruit in inimi.
Si-au fost luati alaturi cei doi frati.
O,cate maini apoi ii salutara
cand au iesit la geam imbratisati!
Ce plini de bucurie printre lacrimi,
ce fericiti erau cei doi acum!
"Drum bun,copii!Drum bun!"striga multimea
cand trenul catre sud porni la drum...
O,frati crestini,de-au castigat izbanda
acesti copii orfani cu suflet trist,
cine-ar putea pe noi sa ne desparta
de inima,de dragostea lui Crist?
Cand noi Il tinem pe Isus in suflet,
cand nu-L lasam o clipa,orice-ar fi,
cand dragostea lui Crist la fel ne strange,
o,cine oare ne va desparti?
Nici moartea si nici ingerii,nici viata,
nici toate cate sant si cate vin,
nu-i nimeni nicaieri sa ne desparta
de dragostea lui Dumnezeu!Amin.
In gradinita unui mic azil,
O droaie de copii zburdau prin iarba,
Ca niste iezi in luna lui april.
Erau copii orfani.Abia trecuse
razboiul,nedoritul musafir,
lasand paianjeni spanzurati pe vetre
si lumanari aprinse-n cimitir.
Dar,ce ciudat,acesti copii de doliu
radeau acum cu duh nestiutor.
Iar imprejur veneau straini s-aleaga,
sa ia cate-un orfan in casa lor.
Se zguduia de joc si ras gradina.
Dar mai deoparte,sub un dud,doi frati
stateau de dimineata mana-n mana,
privind in jurul lor infiorati.
Pe fruntea lor ciudat ingrijorata
se leganau suvite aurii.
Purtau pe chipuri un secret,o umbra
prea trista parca pentru doi copii.
Se-nghesuiau alaturi unu-ntr-altul
si tresareau c-un freamat ne-nteles,
de parca asteptau o grea sentinta
la incheierea unui grav proces.
Si iata ca,in cele din urma,
venira oameni si la ei sub dud.
erau doua perechi din doua plaiuri,
doi soti veniti din nord si doi din sud.
Au stat cu ei de vorba pana seara.
Si-apoi pornira din azil cu ei.
Copiii se tineau cuprinsi alaturi
cum se cuprind in viata doi carcei.
In gara,sotii au luat bilete.
Unii spre sud,iar ceilalti spre nord.
Se desparteau.Si primul tren de noapte
veni ca un convoi intr-un fiord.
"Ne despartim..."vorbi cel mai in varsta,
mai aspru dintre vitregii parinti.
"Imbratisati-va,copii!E timpul.
Dar haide,nu mai plangeti,fiti cuminti!"
Copii tremurau.Cuprinsi de spaima,
s-au prins la piept,cu ochii catre cer.
Intr-o nestavilita inclestare,
s-au strans ca intr-o menghina de fier.
Zadarnic s-au silit ocrotitorii
ca sa-i desparta grabnic pe orfani.
Zadarnic le dadura pungi cu dulciuri.
Zadarnic le fagaduira bani.
Zadarnic i-a lovit un om din gloata
si insusi conductorul enervat.
Zadarnic le-a sucit apoi urechea,
nerabdator,un tanar impiegat.
Copiii se tineau privind cu groaza
si murmurau incet,inlantuiti:
"Nu.Nu ne despartim.Noi santem singuri.
Loviti cat vreti.Dar nu ne despartiti!
Noi nu avem pe nimenea in lume.
Loviti!Noi santem umbre de pripas.
Voi toti aveti camin,aveti familii.
Dar noua numai noi ne-am mai ramas.
Loviti cat vreti!Carati,carati cu pumnii...
Voi santeti tari,santeti puternici.Stim.
Loviti cat vreti!Noi nu avem pe nimeni.
Dar noi,sa stiti,noi nu ne despartim!"
Si-atunci veni un om cu-ntelepciune
si le vorbi cu lacrime suvoi...
"Mai oameni buni,nu despartiti copiii!
Luati-i o pereche pe-amandoi!"
Acest cuvant a biruit in inimi.
Si-au fost luati alaturi cei doi frati.
O,cate maini apoi ii salutara
cand au iesit la geam imbratisati!
Ce plini de bucurie printre lacrimi,
ce fericiti erau cei doi acum!
"Drum bun,copii!Drum bun!"striga multimea
cand trenul catre sud porni la drum...
O,frati crestini,de-au castigat izbanda
acesti copii orfani cu suflet trist,
cine-ar putea pe noi sa ne desparta
de inima,de dragostea lui Crist?
Cand noi Il tinem pe Isus in suflet,
cand nu-L lasam o clipa,orice-ar fi,
cand dragostea lui Crist la fel ne strange,
o,cine oare ne va desparti?
Nici moartea si nici ingerii,nici viata,
nici toate cate sant si cate vin,
nu-i nimeni nicaieri sa ne desparta
de dragostea lui Dumnezeu!Amin.
Vezi și
Romania traiește , încă , din inertia bogățiilor create in Epoca Comunistă
Europa privită din viitor
Hrana vie
Planurile in derulare sunt o munca in progres, veche de sute de ani
Duda a pus mâna pe Casa Regală
Nu poti multiplica bogatia divizand-o !
Evolutia Laptop - Cântărea 5,44 kg
În vremea monarhiei, taranii romani reprezentau 90% din populatie si nu aveau drept de vot.
Miracolul din Noua Zeelandă - LYPRINOL
Locul unde Cerul se uneste cu Pamantul
Fii propriul tău nutriționist
Maya ramane o civilizatie misterioasa
Slăbești daca esti motivat
Serbet de ciocolata
Medicament retras - folosit în diabet
Brexit-ul - Spaima Europei
Virusul Misterios
Sistemele solare - apă caldă
Aparitia starii de insolventa
TRUMP ESTE PRESEDINTE
Despre islamizarea Europei. O publicăm integral. Și fără comentarii.
Tavalugul Marelui Razboi - Globaliyarea - Asasinii Economici
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu