Mareste imaginea.
In nuvela istorica "Alexandru Lapusneanul" scrisa de Costache Negruzzi, intalnim o replica, devenita intre timp foarte cunoscuta, anume: "Daca voi nu ma vreti eu va vreau". Este rostita de catre personajul ce da numele nuvelei, caruia i se spusese ca poporul nu il vrea, avand intentia de a-si recapata tronul pierdut din cauza tradarii boierilor.
Privind din perspectiva vietii crestine, a realitatilor acesteia, constatam ca aceeasi replica, poate fi rostita de catre Dumnezeu, desigur, cu nuantarile de rigoare, atunci cand ne intoarcem privirea de la El, atunci cand El nu mai stapaneste intru noi.
Pe Dumnezeu il tradam prin pacat, punand in locul Sau, idoli de tot felul, provenind din lumea creata. Astfel, El nu ne mai este Stapan, pentru ca nu mai facem voia Sa. Ne lasam insa stapaniti de pacat si de patimi, ca porniri irationale. De aceea, Dumnezeu poarta o lupta continua pentru a redobandi "tronul” care i se cuvine de drept, locul nostru cel mai de taina, anume inima.
Nu intamplator Mantuitorul a spus ca "Nu am venit sa aduc pace, ci sabie!”. Miza acestei lupte dintre diavol si Dumnezeu este inima fiecarui om.
Nu putem sa vorbim de calea omului catre Dumnezeu fara a vorbi, mai intai, de calea lui Dumnezeu catre inima omului. Daca Dumnezeu nu ni s-ar fi descoperit, cunoasterea Sa ar fi fost cu neputinta. Deoarece Dumnezeu este insa Treime de Persoane, iese din Sine, fiind Iubire. El se impartaseste astfel tuturor creaturilor si, cu atat mai mult omului, menit sa fie preot al intregii creatii.
Dar pentru ca omul sa poata sfinti creatia trebuie ca mai intai sa se sfintesca pe sine. Iar sfintirea omului nu este posibila fara ca Duhul Sfant sa salasluiasca in om, fara ca Dumnezeu sa se odihneasca intru el.
Calea lui Dumnezeu catre inima omului nu este una violenta. El niciodata nu se impune. Dumnezeu nu "da buzna”. Ba chiar aceasta prezenta discreta a Sa, trece la unii dintre semenii nostri drept absenta a lui Dumnezeu.
Paul Evdochimov vorbind despre iubirea nebuna a lui Dumnezeu pentru om, dimpreuna cu nepatrunsul sau respect fata de libertatea umana, aduce drept marturie cuvantul Sfantului Nicolae Cabasila: “Dumnezeu se arata, dezvaluindu-Si iubirea… Respins, el asteapta la usa… Pentru tot binele pe care ni l-a facut, El nu ne cere, in schimbul stergerii datoriei, decit iubirea”.
Tot Evdochimov afirma despre crestin ca este "un ins mizerabil, dar el stie ca exista Cineva si mai mizerabil, acest Cersetor de iubire care sta la poarta inimii: “Iata, stau la usa si bat; de va auzi cineva glasul Meu si va deschide usa, eu voi intra la el si voi cina cu el si el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).”
Aceasta cale se intemeiaza pe jertfa. Hristos Insusi afirma: "Am venit ca sa va slujesc”. El S-a Intrupat, a Murit si a Inviat, pentru ca si omul sa poata muri si invia intru El. S-a Inaltat la Ceruri, pentru ca firea omeneasca sa fie purtata in "sanurile Tatalui”.
In acest sens, in Hristos, firea omeneasca a parcurs acel abis dintre Pogorarea la iad si Inaltarea la Cer. Acestea sunt cele doua extreme pe care le pot cunoaste existentele rationale create. Intre ele se afla, calea cea mai lunga in plan duhovnicesc, cea de la iad la cer, de la osanda la slava vesnica. Este de netrecut de catre omul singur. Numai impreuna cu Hristos percurgerea aceastei cai, in mod paradoxal, ni se poate parea usoara. El ne spune: "Veniti la Mine, toti cei truditi si impovarati si Eu va voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si invatati de la Mine, caci Eu sunt bland si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun si sarcina Mea este usoara“ (Matei 11:28-30).
Prin Taina Sfantului Botez ne imbracam intru Hristos. El isi face acum inceputul salasluirii intru noi ca membri ai Trupului Sau ( ai Bisericii). Hristos aduce insa cu Sine, Sfanta Treime. De aceea, spunem, ca Botezul ne face partasi modului de viata Treimic. Modul de viata eclezial se intemeiaza pe modul de viata Treimic, adica pe comuniunea in iubire cu Dumnezeu si cu semenii, pe care o desavarsim prin participarea constanta la celelalte Sfinte Taine si Ierurgii din Biserica.
Nu este putin lucru ca Dumnezeu "sa ne vrea”. Dovada concreta a acestui lucru este faptul ca existam. In Biserica, insa, aflam si "ce vrea” Dumnezeu de la noi: sa ne cantam permanent in rugaciune, bucuria de a fi, iar in inimile noastre, El sa ramana pentru eternitate, "Cel dorit”.
Radu Alexandru
Alexandru Lapusneanul
de Costache Negruzzi
Negruzzi este creatorul nuvelei istorice romanesti. Nuvela Alexandru Lapusneanul a fost publicata in primul numar al revistei Dacia Literara in anul 1840. Nuvela lui Negruzzi este o capodopera, o culme neintrecuta pana in prezent.
Adevar si fictiune: in scrierea acestei nuvele Negruzzi s-a inspirat din scieri vechi, mai ales din cronica lui Grigore Ureche. De aici a luat informatia despre intoarcerea lui Lapusneanul impotriva dorintei marilor boieri si episodul uciderii celor 47 de boieri. Cercetarile recente pun in lumina faptul ca Lapusneanul nici nu a fost un domn atat de crud; in realiate nici nu au omorat 47 de boieri si ca mai aspra era sotia sa. Vinovat de acesta deformare este insa cronicarul Ureche. Important insa este, ca pornind de la sumare date istorice, Negruzzi -prin talentul si imaginatia sa- a reusit sa creeze o fictiune credibila.
Nuvela infatiseaza intamplari din a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul. Este o perioada framantata, tensionata din istoria Moldovei, din cauza luptelor pentru putere.
Structura nuvelei: nuvela este alcatuita din patru parti, fiecare avand un moto semnificativ.
1. Daca voi nu ma vreti, eu va vreu! - ilustreaza hotararea lui Lapusneanul de a ocupa tronul impotriva dorintei marilor boieri
2. Ai sa dai sama, doamna! - sunt cuvintele rostite de vaduva unui boier si adresate doamnei Ruxandra, ca o amenintare pentru crimele infaptuite de sotul ei
3. Capul lui Motoc vrem! - exprima nemultumirea poporului din cauza numeroaselor dari si din cauza asupririi boieresti
4. De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu! - sunt cuvintele lui Lapusneanul, care, revenit la realitate, ii ameninta pe cei care voiau sa-l calugareasca.
Nuvela are o compozitie echilibrata si a fost asemanata cu a celor patru acte ale unei drame. Astfel expozitia o reprezinta sosirea lui Lapusneanul in Moldova, intriga: actiunile domnitorului indreptate impotriva marilor boieri, punctul culminant: uciderea celor 47 de boieri si a lui Motoc, iar deznodamantul este moartea lui Lapusneanul.
Alexandru Lapusneanul este un personaj complex, alcatuit din lumini si umbre, asemenea oamenilor adevarati. Cruzimea domnitorului este motivata istoric si psihologic: el ii pedepseste pe marii boieri, care isi doreau puterea si pentru ca il tradasera in prima domnie. Scopul politicii sale este centralizarea puterii in mainile domnitorului impotriva tendintelor marii boierimi. Cuvintele lui Lapusneanul sunt memorabile, exprimand hotarare si o vointa de fier.
Chiar de la inceput domnitorul dovedeste vederi progresiste, inaintate, raspunzand boierilor: Voi mulgeti laptele tarii, dar a venit vremea sa mulg si eu pre voi!
Pentru a se razbuna, domnitorul se preface, simuleaza impacarea cu marii boieri. De asemenea si-l apropie pe Motoc. Totusi violenta si cruzimea lui depasesc la un moment dat limitele normalului in scena uciderii boierilor si a alcatuirii piramidei de capete. In caracterizarea personajului Negruzzi noteaza gesturi, mimica, comportarea, replica: -Bine ati venit boieri, zise Lapusneanul, silindu-se a zambi…; …raspunse Lapusneanul, a carui ochi scanteiara ca un fulger…
Si celelalte personaje sunt bine caracterizate (siretenia mitropolitului, care ii sugereaza doamnei Ruxandra sa-si otraveasca sotul, fara ca el sa se implice).
Pentru prima oara in literatura romana Negruzzi caracterizeaza personajul colectiv: multimea adunata sub zidurile palatului.
Din punct de vedere istoric, scopul politicii sale era sporirea autoritatii domnitorului prin limitarea puterii marii boierimi, iar psihologic, el isi pierduse increderea in boierii de care fusese tradat in prima domnie. Scriitori si criticii litarari au apreciat in diferite epoci si moduri aspectul psihologic al lui Alexandru Lapusneanu. Liviu Leonte constata la erou „o inclinatie diabolica , sadica, spre teroare, o dorinta bolnavicioasa de a vedea sange curgand”. Mai analitic, Nicolae Iorga vede aici „sufletul unui bolnav ce-si afla alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora”.